Studii de masterat la Facultatea de Teologie Romano-Catolică PDF Imprimare Email
Scris de pr. dr. Emil Dumea   
Miercuri, 08 Iunie 2011 19:08

Pentru anul universitar 2010-2011, Facultatea de Teologie Romano-Catolică propune modulul de master cu titlul Strategii ale carităţii creştine. Cursurile acestui master sunt oferite în colaborare cu Facultatea de Filozofie - Departamentul de Sociologie şi Asistenţă Socială şi se vor desfăşura pe o perioada de doi ani (patru semestre).

Misiunea programului de master Strategii ale carităţii creştine constă în pregătirea complementară a absolvenţilor unui program de studii universitare de licenţă în perspectiva managementului eficient al resurselor umane în instituţii care au ca scop direct asistenţa socială a diferitelor categorii de persoane defavorizate sau în situaţii economice, sociale, de sănătate care necesită intervenţii şi acţiuni capabile să le asigure un standard, un confort demn de persoana umana, indiferent de condiţia ei economică sau socială.

Programul studiilor de master vizează formarea unor competenţe generale şi a unor competenţe specifice cu misiunea asumată, având ca dimensiuni de referinţă pregătirea pentru gestionarea şi rezolvarea pozitivă a problemelor specifice asistenţei sociale, cât şi cercetarea ştiinţifică în domeniu.

Caracteristici ale programului

Master în Teologe socială

Forma de studiu: ZI

Perioada de studiu: 2 ani

Număr de locuri:

- fără taxă,  –  15

- cu taxă,  –  20

Admiterea se face in doua sesiuni:

Sesiunea din iulie:

11 - 16 iulie – înscrierea candidaţilor

17 - 19 iulie – selecţia si afişarea rezultatelor

Sesiunea din septembrie:

12 - 15 septembrie – înscrierea candidaţilor

16 - 18 septembrie -  selecţia şi afişarea rezultatelor

Condiţii de înscriere

Candidaţii la admitere sunt absolvenţi de facultate cu diplomă de licenţă, indiferent de domeniul în care aceasta a fost obţinută. Respectând constituţia ţării şi legile unei adevărate democraţii, facultatea primeşte candidaţi aparţinând oricărei religii sau confesiuni religioase

Prin această ofertă academică se intenţionează o inserare şi angajare a masteranzilor în colaborarea cu instituţiile de profil ale Bisericii Catolice şi cele statale.

Acte necesare

ü    Diploma de licenţă în original şi foaia matricolă în original. Candidaţii care nu au primit diploma de licenţă şi foaia matricolă vor aduce adeverinţă de licenţă în original. Dacă un candidat nu depune diploma în original, el va depune copia şi o adeverinţă de la facultatea unde are actele în original

ü    Diploma de bacalaureat în original

ü    Adeverinţă medicală tip în care vor fi trecute de medicul de familie antecedentele cronice patologice şi psihice, MRF-ul şi RBV-ul

ü    Copie legalizată după certificatul de naştere

ü    Certificatul de căsătorie sau documentul care atestă schimbarea numelui, în copie legalizată

ü    Copie xerox B.I./C.I.

ü    Certificatul de botez

ü    Cerere de înscriere (se completează în momentul  înscrierii)

ü    Două fotografii (tip buletin)

ü    Curriculum vitae (CV)

ü    Dosar plic.

Pe durata studiilor studenţii vor beneficia de cazare în condiţii foarte avantajoase în căminul "Sf. Dominic Savio" (cămin ce aparţine Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi) şi în căminele Universităţii.

Mai multe informaţii se pot obţine de la secretariatul Facultăţii de Teologie Romano-Catolică: Bd. Carol I, nr. 11, 700506-Iaşi; telefoane: secretariat: 0232/201115, decanat: 0232/201114, fax 0232/201114, e mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza ,  www.ftrc.uaic.ro .

 

Anul familiei

Calendar Catolic

Gândul bun de dimineață

Omilia de duminică

  • Duminica a V-a a din TP, anul B: "Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unii pe alţii"

    DUMINICA A VI-A A PAŞTELUI

    Fap 10,25-26

    1In 4,7-10

    In 15,9-17

    „Nimeni nu are o mai mare dragoste decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi” (In 15,13).

    Dumnezeu, în marea sa bunătate, după ce a creat cerul şi pământul, ca o încununare a lucrării sale, în a şasea zi l-a creat şi pe om şi l-a aşezat în paradisul pământesc.

Sondaj

Ce ştiţi despre Anul Jubiliar al Seminarului?
 

Useri Online

Avem 137 vizitatori online

Contor vizitatori

mod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_counter
mod_vvisit_counterAstazi226
mod_vvisit_counterIeri519
mod_vvisit_counterAcesta saptamana2380
mod_vvisit_counterUltima saptamana4053
mod_vvisit_counterLuna aceasta9348
mod_vvisit_counterUltima luna15425
mod_vvisit_counterToate zilele495497

Online (20 minute): 14
IP: 38.107.179.228
,
Today: Mai 18, 2012
Cristos a înviat!, Powered and designed by diweb Design