S-a născut la Recinetti, în Italia, la 10 mai 1868. După ce a absolvit studiile în seminarii franciscane din Italia, a fost hirotonit preot în anul 1892. În anul următor a fost trimis misionar în Moldova, activând la Galaţi şi în seminarul franciscan din Hălăuceşti. Fiind rector al acestei instituţii, a îndeplinit timp de câţiva ani şi misiunea de superior provincial al preoţilor franciscani din Moldova. În anul 1913 a fost numit vicar general al arhiepiscopului Camilli, iar din 1914 a fost superior general al Ordinului franciscan. Venind la Iaşi, în această calitate, le-a permis seminariştilor de la seminarul franciscan din Hălăuceşti să studieze în seminarul diecezan din Iaşi.

După moartea arhiepiscopului Camilli, din cauza Primului Război Mondial, Sfântul Scaun amână numirea unui episcop titular de Iaşi. În acest context, părintelui Ulderic Cipolloni îi este încredinţată conducerea diecezei în calitate de administrator apostolic, la 30 ianuarie 1916. După terminarea războiului, a făcut eforturi mari pentru a deschide două orfelinate, în care au fost primiţi orfani catolici, unul la Hălăuceşti şi celălalt la Huşi. Totodată, i-a îndemnat pe preoţii şi credincioşii catolici să ridice monumente în cinstea celor care au murit pe front. Părintele Cipolloni a intervenit cu succes şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale preoţilor de origine etnică germană şi maghiară din cadrul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, deportaţi în lagărele din Moldova. Un merit aparte îl are în ceea ce priveşte dezvoltarea spiritului rugăciunii în dieceză, fiind autorul cărţii Calea cerului.

După venirea arhiepiscopului Alexandru Theodor Cisar (22 aprilie 1920), părintele Cipolloni a fost numit paroh la Huşi, iar în anul 1922, la Galaţi. Aici a murit, la 3 aprilie 1927, şi a fost înmormântat în cripta preoţilor din cimitirul oraşului.