Pr. Andrei Gherguţ PDF Imprimare Email
Scris de Administrator   
Duminică, 30 August 2009 00:40

S-a născut la 17 octombrie 1916 în Cleja, judeţul Bacău. După absolvirea Seminarului din Iaşi a urmat cursurile teologice la Colegiul „De Propaganda Fide” din Roma, unde a fost sfinţit preot la 3 iunie 1939. Întors în ţară, a activat ca vicar în parohiile Pustiana, Valea Seacă şi Văleni. În anul 1942 a fost numit paroh de Valea Seacă, unde a fost arestat la 19 iulie 1949 şi condamnat la doi ani de închisoare. Detenţia a fost executată în penitenciarele din Iaşi, Bacău, Galaţi, Canal şi Gherla.

După eliberare, a activat ca vicar la Grozeşti-Oituz, iar din noiembrie 1960 a fost numit profesor la Institutul Teologic din Iaşi, predând teologia morală şi istoria Bisericii. La 1 noiembrie 1970 a fost numit vicar parohial la Rădăuţi, după care a fost transferat la Gherăeşti, Tămăşeni şi Grozeşti-Oituz.

Din anul 1975 a fost vicar general al episcopului Petru Pleşca. După moartea episcopului, în virtutea dispoziţiilor extraordinare anterioare ale Sfântului Scaun, părintele Andrei Gherguţ a fost numit ordinarius substitutus al Diecezei de Iaşi, funcţie pe care a îndeplinit-o până la 21 februarie 1978.

S-a pensionat apoi pentru limită de vârstă şi a activat în parohiile Oituz şi Mogoşeşti-Siret. În anul 1999 s-a stabilit la Poiana Micului, unde a murit în ziua de 29 ianuarie 2000. Înmormântarea a avut loc marţi, 1 februarie, la Oituz (Bc).

Ultima actualizare în Duminică, 30 August 2009 01:30
 

Anul familiei

Calendar Catolic

Gândul bun de dimineață

Omilia de duminică

  • Duminica a V-a a din TP, anul B: "Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unii pe alţii"

    DUMINICA A VI-A A PAŞTELUI

    Fap 10,25-26

    1In 4,7-10

    In 15,9-17

    „Nimeni nu are o mai mare dragoste decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi” (In 15,13).

    Dumnezeu, în marea sa bunătate, după ce a creat cerul şi pământul, ca o încununare a lucrării sale, în a şasea zi l-a creat şi pe om şi l-a aşezat în paradisul pământesc.

Sondaj

Ce ştiţi despre Anul Jubiliar al Seminarului?
 

Useri Online

Avem 241 vizitatori online

Contor vizitatori

mod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_counter
mod_vvisit_counterAstazi243
mod_vvisit_counterIeri519
mod_vvisit_counterAcesta saptamana2397
mod_vvisit_counterUltima saptamana4053
mod_vvisit_counterLuna aceasta9365
mod_vvisit_counterUltima luna15425
mod_vvisit_counterToate zilele495514

Online (20 minute): 16
IP: 38.107.179.227
,
Today: Mai 18, 2012
Cristos a înviat!, Powered and designed by diweb Design