Nici despre acest preot nu avem date biografice complete. Din corespondenţa păstrată în Arhiva Seminarului şi în Arhiva Episcopiei de Iaşi, ştim că, în urma divergenţelor dintre arhiepiscopul Camilli, preoţii iezuiţi şi „preoţii tineri indigeni”, ierarhul de Iaşi s-a îndreptat spre Congregaţia „Sfântul Vincenţiu de Paul”, cerând insistent de la superiorul general din Constantinopol preoţi care să preia conducerea Seminarului diecezan. Episcopul scria, într-o scrisoare trimisă la 13 aprilie 1909, că, în cazul în care nu vor veni preoţi lazarişti, este nevoit să închidă seminarul, în care erau 23 de seminarişti ca „nişte oi fără păstor”. Văzând nevoia acută a episcopului Camilli, din Paris se cer numeroase informaţii despre starea Seminarului diecezan, despre cunoştinţele elevilor, despre personalul auxiliar etc., date ce cântăreau mult în elucidarea răspunsului. Răspunsurile episcopului Camilli l-au satisfăcut pe episcopul Lobry, deoarece, printr-o telegramă dată la 26 august 1909, anunţă venirea în Moldova a părintelui lazarist Eugen Germond.

Toate fiind rezolvate, la începutul noului an şcolar 1909-1910 este numit rector preotul Eugen Germond. Din această perioadă nu se cunosc multe aspecte: a fost un an şcolar obişnuit pentru seminarişti şi destul de anevoios pentru superiori, întrucât „starea tensionată” amintită în cazul părintelui rector Baudiss persista. Astfel, din cauza nemulţumirilor întâmpinate de rectorul Germond, în special faptul că „preoţii seculari nu erau înţeleşi de ceilalţi preoţi”, episcopul Camilli a fost nevoit să renunţe la serviciile lui. Părintele Germond demisionează de la conducerea Seminarului din Iaşi în decembrie 1910 şi se întoarce în Franţa. După plecarea lui, episcopul Camilli spera să obţină un alt preot lazarist, dar toate insistenţele sale au fost zadarnice.