S-a născut la 14 aprilie 1894 în oraşul Hârlău. A studiat în Seminarul din Iaşi, iar după Primul Război Mondial a fost trimis la Roma la Colegiul „De Propaganda Fide”. Aici a fost sfinţit preot la 17 decembrie 1921. Întors în ţară, a fost numit timp de şapte ani profesor la Seminarul din Iaşi, dintre care patru (1923-1927) în funcţia de rector.

Ca rector s-a evidenţiat prin grija pe care a avut-o faţă de buna orientare a vocaţiei seminariştilor. Condiţiile de cazare erau „insuportabile”, dar părintele Peţ s-a străduit să-i încurajeze să nu renunţe la vocaţia sacerdotală, iar celor mai mari le-a facilitat burse de studiu în Italia, Franţa şi Germania. Un aspect important al pedagogiei părintelui Peţ a fost sistematizarea formării intelectuale a seminariştilor şi modul practic de a-şi petrece timpul liber şi vacanţele. Arătându-se un colaborator eficace al episcopului Robu, părintele Gheorghe Peţ s-a străduit să menţină integră „mica familie a seminariştilor” pentru ca, în cele din urmă, chiar dacă nu aveau spaţii corespunzătoare, să reuşească mărirea numărului seminariştilor şi retrocedarea clădirii de pe Copou.

În toamna anului 1927, conducerea Seminarului diecezan i-a fost reîncredinţată Mons. Diomede Ulivi, iar preotul Peţ a fost numit paroh de Gherăeşti. În anul 1933 a fost transferat ca paroh de Butea şi apoi, datorită iscusinţei şi prudenţei de care a dat dovadă, a fost ales consilier episcopal şi decan. Cum aminteam în primul medalion, în „perioada tulbure comunistă” a fost locţiitor de episcop sub denumirea de ordinarius substitutus. În ultimii ani ai vieţii s-a pensionat, dar a rămas la Butea până la moarte, eveniment ce a survenit în ziua de 20 martie 1974.