| Invitaţie la cursuri de formare teologică, pastorală şi spirituală |
 |
 |
 |
| Scris de Administrator |
| Miercuri, 02 Septembrie 2009 11:14 |
|
Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea, care ne-a introdus în noul mileniu, invitându-ne pe toţi să înaintăm cu mult curaj în larg, ne îndeamnă să nu ne luăm ochii de la Cristos şi să îl avem mereu drept scopul tuturor lucrărilor noastre şi mereu alături de noi. Duc in altum! Aceste cuvinte, care au constituit şi motoul Sinodului nostru diecezan, răsună astăzi pentru noi şi ne invită să ne aducem aminte cu recunoştinţă de trecut, să trăim cu pasiune prezentul, să ne deschidem cu încredere spre viitor: Isus Cristos este acelaşi, ieri şi astăzi şi întotdeauna (Evr 13,8).
Este el, Isus, care ne transmite şi nouă acelaşi îndemn, este el, papa, păstorul suprem, care ne arată calea, căci nu este vorba de o doctrină, de o formulă magică anume, ce ne animă şi ne va mântui, ci de o persoană, şi certitudinea că ea ne inspiră: Eu sunt cu voi. Este Cristos prezent în Biserica sa, prezent între noi. Conştienţi de această prezenţă a Celui Înviat între noi, ne punem astăzi întrebarea, adresată lui Petru la Ierusalim imediat după Rusalii: Ce trebuie să facem? (cf. Fap 2,37). Ce trebuie să facem, ne întrebăm pe bună dreptate, acum când ne bucurăm să fim noi, cei care am păşit în noul mileniu, cum trebuie să îl prezentăm lumii pe Cristos şi evanghelia sa? Sfântul Părinte ne dădea atunci, în Novo millennio ineunte, o soluţie, o cheie cu care trebuie să înaintăm cu mult curaj în noul mileniu. Care este această cheie? Nu este vorba de a inventa un nou program. Programul deja există; este cel dintotdeauna extras din evanghelie şi din tradiţia vie. Este centrat, în ultimă analiză, pe Cristos însuşi, pe care trebuie să-l cunoaştem, să-l iubim, să-l imităm, pentru a trăi prin el viaţa trinitară şi pentru a transforma cu el istoria până la împlinirea sa în Ierusalimul ceresc. Este un program care nu se schimbă odată cu variaţia timpului şi a culturii, chiar dacă ţine cont de timp şi de cultură pentru un dialog adevărat şi o comunicare eficace. Acest program dintotdeauna este programul nostru pentru cel de-al treilea mileniu (Ioan Paul al II-lea, Novo millennio ineunte, 29). Sfântul Părinte, Moise al timpurilor noastre, care ne-a condus până dincolo de pragul speranţei în noul mileniu, ne sugera atunci, pentru edificare şi orientare comună, Câteva priorităţi pastorale: sfinţenia, rugăciunea, Euharistia duminicală, sacramentul reconcilierii, primatul harului, ascultarea conştiinţei, vestirea cuvântului. Din aceste fapte şi trăiri din partea tuturor membrilor Bisericii se poate ajunge la împlinirea misiunii noastre pe pământ, între oamenii zilelor noastre, devenind cu adevărat martori ai iubirii şi ai comuniunii, prin care iubirea lui Dumnezeu se revarsă în lume, ca să fim toţi o singură inimă şi un singur suflet (cf. Fap 4,32). Urmând acest program, se realizează rolul Bisericii ca sacrament, adică semn şi instrument al unirii intime cu Dumnezeu şi al unităţii întregului neam omenesc (Lumen gentium, 1). Acest program îi revine Bisericii, îi priveşte pe toţi membrii Bisericii, pe tot poporul lui Dumnezeu care trebuie să înainteze în sfinţenie, dar mai ales acest program îi priveşte pe slujitorii altarului, adică ne priveşte pe noi. Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea, continuatorul programului deschis şi trasat de marele papă Ioan Paul al II-lea, se îndreaptă într-un chip special spre noi, preoţii, declarând în acest sens Anul Sfintei Preoţii, de la 19 iunie 2009 la 11 iunie 2010, prin scrisoarea din 16 iunie 2009, cu scopul de a promova o angajare mai vie de reînnoire interioară a tuturor preoţilor pentru o mărturie evanghelică mai puternică şi incisivă a lor în lumea de astăzi. Pentru Sfântul Părinte, prioritatea priorităţilor este însăşi viaţa preoţilor şi marea lor misiune, căci de ea depinde viaţa Bisericii şi a societăţii. Folosindu-se de imaginea celui mai fermecător exemplu, sfântul Ioan Maria Vianney, de la a cărui naştere pentru cer s-au împlinit 150 de ani, Sfântul Părinte ne cheamă să descoperim, în lumina învăţăturii şi vieţii sale, că preoţia este cu adevărat iubirea inimii lui Isus. În această declaraţie a marelui sfânt, ne putem reaminti, cu gingăşie şi recunoştinţă, de darul imens pe care preoţii îl constituie nu numai pentru Biserică, ci şi pentru omenirea însăşi, afirmă Sfântul Părinte în scrisoarea sa către toţi fraţii săi întru preoţie. În lumina acestui exemplu, Sfântul Părinte îi vede pe toţi slujitorii Bisericii, îi admiră pe toţi cei dedicaţi cu fidelitate misiunii lor, îi aminteşte şi-i înţelege pe cei care au trecut şi trec prin atâtea încercări şi suferinţe, asemenea sfântului Ioan Maria Vianney, şi se referă la cei care sunt ofensaţi ori împiedicaţi în demnitatea lor sau de-a dreptul persecutaţi până la mărturia supremă a vărsării sângelui. În toate aceste situaţii, bucurii, greutăţi şi încercări, ei rămân neîncetat prieteni ai lui Cristos, care a mers şi stă înaintea lor şi pe muntele fericirilor şi pe Calvar. Papa îi cheamă pe toţi, chiar şi pe cei care au uitat de identitatea lor şi s-au îndepărtat de idealul sfânt al preoţiei şi al slujirii, să se oglindească în figura luminoasă a marilor sfinţi ai Bisericii, mai ales în exemplul sfântului Ioan Maria Vianney, care rămâne un punct de referinţă pentru toţi şi care îi poate ajuta să nu uite şi să descopere, dincolo de orice greşeală ori slăbiciune, imensul dar pe care l-au primit de la Dumnezeu pentru lume. Parohul de Ars era conştient de slăbiciunile sale, dar a ştiut să rămână un păstor bun, un păstor după inima lui Isus, cea mai mare comoară pe care bunul Dumnezeu poate să o acorde unei parohii şi unul dintre cele mai preţioase daruri ale milostivirii divine. El vorbea despre preoţie ca şi cum nu ar reuşi să fie vrednic sau la înălţimea măreţiei darului şi misiunii încredinţate unei creaturi umane, subliniază Sfântul Părinte. Cunoscându-i viaţa, declaraţiile, umilinţa şi analiza continuă a menirii sale, primim cu adevărat o încurajare şi o susţinere atât de necesară în viaţa noastră de preoţi, creaturi constituite din carne şi slăbiciuni, dar transformate ontologic prin harul sacerdotal. Rugăciunea lui, grija pentru Biserică, pentru familii şi bolnavi, pentru copii şi pentru operele caritative şi misionare îl fac să devină pentru preotul nu numai de ieri, dar mai ales pentru cel de astăzi un dar şi o binecuvântare pentru Biserică şi societate. Grija pentru Euharistie îl făceau de admirat şi cuceritor, căci tocmai în iubirea faţă de Isus prezent în altar stă toată forţa unui păstor şi preot. Dacă un preot nu mai este euharistic, el este cu siguranţă în pericol să-şi piardă identitatea sa de sfinţitor al sufletelor. Sfinţiile voastre, dragi confraţi întru preoţie, Apelul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea, care ne prezintă această imagine a marelui păstor de suflete, umil şi răbdător, simplu şi curajos, pătruns până în străfunduri de harul sfintei preoţii, este mai mult decât un dar pe care Dumnezeu ni-l face în aceste zile pe care le trăim. Cursurile pe care le-am considerat benefice pentru reîmprospătarea darului imens pe care l-am primit, cursuri ce vor începe în prima parte a lunii septembrie, vor să ne apropie de modelul nostru suprem, Cristos. El este icoana cea mai potrivită pentru a înţelege ce misiune şi ce dar am primit. Modelul cel mai aproape de noi, care ne poate ajuta să descoperim cine suntem, ce limite şi slăbiciuni avem, care este calea de a ajunge zilnic mai aproape de inima lui Isus, care sunt modalităţile de a-i întâlni şi cuceri pe oameni, ce metode ne sunt oferite pentru a-i ajuta pe oameni să se convertească şi să-l regăsească pe Dumnezeu, este sfântul Ioan Maria Vianney; spre el ne cheamă să privim Sfântul Părinte papa Benedict, cel care l-a admirat şi l-a urmat în drumul slujirii şi preoţiei sale, aşa cum mărturiseşte în scrisoarea pe care ne-a transmis-o la începutul acestui an preoţesc. Mă bucur să ştiu că Editura "Presa Bună" Iaşi, prin grija părintelui consilier Cornel Cadar şi a celor care îl ajută, ne-a oferit portretul acestui sfânt preot văzut atât de papa Ioan al XXIII-lea, la împlinire a o sută de ani de la moarte, cât şi actualului Sfânt Părinte, la împlinirea celor o sută cinci zeci de ani de la moartea aceluiaşi sfânt patron al preoţilor. Sfinţiile voastre, vă adresez tuturor această sfântă invitaţie şi vă exprim bucuria şi dorinţa de a ne reîntâlni în seminarul în care ne-am pregătit şi am fost confirmaţi în hotărârea de a fi slujitorii şi prietenii de azi ai lui Cristos. Zilele care ne aşteaptă sunt cu adevărat zile de binecuvântare şi de reîmprospătare a curajului necesar în marea noastră misiune. Isus ne cheamă să revenim mai aproape de el, să-i împărtăşim bucuriile şi reuşitele noastre, problemele şi suferinţele noastre, nereuşitele şi dezamăgirile noastre, preocupările şi speranţele noastre. El vrea să ne vorbească direct. Veniţi deoparte şi vă odihniţi puţin, ne cheamă el, cel care ne-a ales să-i fim apostoli, colaboratori şi prieteni (cf. Mc 6,31). În numele lui Isus, al Sfântul Părinte papa Benedict, al meu, al Preasfinţitului nostru episcop auxiliar Aurel şi al părintelui rector, vă aştept la seminar, după programul transmis din timp. Ne va sta alături sfânta Fecioară Maria, regina apostolilor; ne va fi ghid şi icoană sfântul Ioan Maria Vianney, precum şi toţi sfinţii noştri ocrotitori. Iaşi, 1 septembrie 2009 Cu frăţească dragoste, Al vostru * * * CURSURI DE FORMARE TEOLOGICĂ, PASTORALĂ ŞI SPIRITUALĂ
PROGRAMUL FINAL Luni 7 (14, 21) septembrie 2009
Marţi 8 (15, 22) septembrie 2009
Miercuri 9 (16, 23) septembrie 2009
Joi, 10 (17, 24) septembrie 2009
Vineri 11 (18, 25) septembrie 2009
NB. Preoţii sunt rugaţi să-şi aducă fiecare alba, stola şi breviarul. PS Petru Gherghel,
|
| Ultima actualizare în Joi, 03 Septembrie 2009 11:51 |
Trăim timpuri noi, timpuri care ne solicită, timpuri care ne provoacă şi de care depinde viitorul lumii şi al Bisericii.
DUMINICA A VI-A A PAŞTELUI
