| S-a încheiat a doua serie de cursuri |
|
|
|
| Scris de Administrator |
| Sâmbătă, 19 Septembrie 2009 09:14 |
|
Gazda întâlnirii a fost Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi, Seminarul unde au crescut şi s-au format preoţii Diecezei. Zilele petrecute împreună, temele meditate în cadrul conferinţelor , rugăciunile în comun şi subiectele dezbătute la forum au constituit momente de intensă trăire spirituală şi de sporire a comuniunii frăţeşti. În perioada 21-25 septembrie a.c., sunt aşteptaţi şi preoţii din ultima serie. Redăm în continuare câteva mărturisiri la cald ale câtorva dintre preoţii participanţi cursurile încheiate astăzi:
Cum aţi primit invitaţia de a participa la cursurile de formare permanentă şi ce sentimente v-au însufleţit când aţi plecat spre Seminarul din Iaşi, în care v-aţi pregătit pentru sfânta Preoţie?
Cu multă bucurie am primit invitaţia de a veni la Seminarul din Iaşi, gândindu-mă că acest An al Sfintei Preoţii este o foarte bună ocazie de a-mi reîmprospăta pregătirile şi amintirile de care am avut parte în Institutul din Iaşi. Sper ca aceste zile de formare şi de reculegere să ajute la consolidarea relaţiilor de fraternitate dintre noi, preoţii. (Pr. Anton Diacu)
Am revenit în Seminar cu bucurie şi cu sentimentul de a te întoarce în acea casă care te-a născut pentru sfânta Preoţie, care te-a făcut să-l cunoşti mai mult pe Dumnezeu care trebuie iubit şi slujit şi care trebuie vestit în întreaga lume. (Pr. Valerian Enăşcuţ)
S-au schimbat mult Seminarul şi viaţa de seminar în anii care au trecut de când aţi fost hirotonit preot?
Când am ajuns aici mi-am dorit ca în primul rând să vizitez noile clădiri, care m-au impresionat foarte mult şi într-un mod foarte plăcut. Apoi, recunosc că am trăit cu bucurie şi cu nostalgie întâlnirea cu vechile locuri şi peisaje în care am crescut ca seminarist. Chiar dacă au trecut câţiva ani de când am fost hirotonit preot, ataşamentul faţă de Seminar a rămas viu, iar cu acest prilej chiar s-a revigorat. Cât priveşte viaţa de seminar, cred că acum se pune mai mult accentul pe faptul că nu Preoţia este idealul ultim al parcursului formativ, ci Dumnezeu, cel care ne-a chemat pe toţi pe nume. Cred că se subliniază mai mult că Preoţia nu înseamnă doar ziua de hirotonire, căci ea presupune dificultăţi şi probleme. (Pr. Andrei Coceanga) Am rămas uimit de îmbunătăţirea condiţiilor din ultimii 10 ani. Aş mai studia cu drag un an aici in Seminar. În ultimii ani, Seminarul a fost dotat cu toate cele necesare, astfel încât fiecare candidat la Preoţie se poate forma mai bine pentru viaţa de apostolat. (Pr. Iosif Dămătăr)
Ce momente v-au impresionat sau v-au plăcut cel mai mult în perioada 14-18 septembrie?
M-au frapat temele propuse la conferinţele din aceste zile, teme pe care le consider foarte interesante şi care au contribuit la o reînnoire a modului de a privi misiunea preoţească. De asemenea, am remarcat competenţa întrebărilor care au fost puse în timpul forumurilor şi care au ajutat la clarificarea a unor probleme legate de comuniunea sacerdotală. Personal, sper să pot pune în practică hotărârile pe care mi le-am luat în urma acestor dialoguri cu ceilalţi preoţi. (Pr. Anton Diacu)
M-au impresionat momentele de comuniune dintre preoţi. Aproape inconştient, preoţii au arătat „foamea” lor de comuniune. Am urmărit cu sporită bucurie, cum, în aceste zile, s-a împlinit rugăciunea lui Isus „Ca toţi să fie una…”. (Pr. Ştefan Socaciu)
– să lase toate preocupările şi prejudecăţile. – să fie deschişi, receptivi în a asculta conferinţele. – să dea o valoare deosebită acestor cursuri pentru că sunt lucruri foarte interesante ce te întăresc spiritual şi cultural. – să se implice în discuţiile asupra conferinţelor, şi să aibă respect pentru cei care vorbesc. – să promoveze o comuniune sinceră, care să îi apropie de Dumnezeu. (Pr. Gabriel Dancă O.F.M.Conv.)
Consideraţi că aceste zile de formare permanentă au avut un efect benefic pentru preoţii ce au participat la ele?
Fără îndoială. Aceste zile au fost înainte de toate o bucurie; aceea de a ne regăsi împreună în fidelitatea slujirii preoţeşti şi în efortul de a reînsufleţi în noi sensul identităţii noastre ca păstori în Biserica locală. Aceste zile ne-au ajutat să înţelegem încă o dată nevoia de a depăşi ispita activismului şi de a face din viaţa noastră pastorală o slujire plină de iubire faţă de credincioşii pe care îi păstorim întotdeauna în comuniune cu confraţii preoţi şi ierarhia Bisericii. În plus, formarea permanentă realizată în aceste zile în Seminar a fost, aşa cum se exprima unii dintre colegi, o idee la care ader personal şi va fi întotdeauna o reîntoarcere la prima iubire care a însufleţit şi a motivat drumul nostru vocaţional spre Preoţie şi care este şi va fi mereu un impuls înnoitor şi purificator pentru împlinirea angajamentelor noastre preoţeşti. (Pr. Ion Bişog)
Da. Am notat un interes viu din partea multor preoţi şi cred că dacă se vor lua în serios cele auzite în aceste zile se va trăi mai bine preoţia ca slujire. Formarea permanentă este metoda ce mai practică de a păstra vie convingerea că suntem nişte instrumente vii în mâna Domnului şi conştientizarea disponibilităţii noastre în faţa planului pe care Dumnezeu îl are cu persoana noastră. Sperăm că cele auzite în aceste zile vor fi puse în practică şi trăite cu intensitate de fiecare preot. (pr. Cristian Blăjuţ O.F.M.Conv)
În prisma acestor zile de formare şi a anilor de slujire în via Domnului, ce sfaturi aţi avea pentru seminariştii care studiază în Institutul din Iaşi?
Să lupte pentru idealul lor. Viaţa de preot, cu toate greutăţile ei, este frumoasă, sau poţi să o faci frumoasă fiind disponibil pentru a sluji turma pe care o ai în îngrijire. (Pr. Francisc Fărcăşel)
Având în vedere că activitatea cotidiană, destul de solicitantă, poate să ne ducă spre o oarecare rutină în trăirea noastră sacerdotală, chiar era nevoie de o asemenea revizuire a modului în care răspundem lui Cristos. Eu văd aceste zile ca o privire în oglindă, dar unde nu ne vedem pe noi înşine, ci pe Cristos, cu care ar trebui să ne asemănăm. Rămânând aceste trei zile în seminar, am experimentat din nou timpul (de acum 25-26 de ani) în care visam frumos, mă imaginam preotul ideal, plin de speranţe şi dorinţe mari. Acum cred că, în urma temelor propuse, în care a fost prezentat preotul în faţa Marelui Preot, Cristos, şi în faţa Sfântului Paroh din Ars, s-a reaprins dorinţa de a-mi trăi mai intens legământul meu cu Cristos şi Biserica. Iar seminariştilor le-aş spune: profitaţi şi bucuraţi-vă de ambianţa sacră, plină de înţelepciune şi de rugăciune, care este Seminarul. Poate n-am spus-o ca seminarist, dar azi o spun deschis: Seminarul oferă cadrul cel mai propice unei vieţi spirituale autentice. (pr. Iosif Dorcu)
Mai este actual astăzi exemplul sfântului Ioan Maria Vianney? Care este mesajul patronului Anului Sfintei Preoţii pentru preotul romano-catolic din Dieceza de Iaşi?
Sfântul Ioan Maria Vianney uimeşte prin simplitatea vieţii sale. S-a hrănit mereu din Euharistie şi rugăciune; aceste două alifii miraculoase pentru suflet l-au ajutat să depăşească toate greutăţile vieţii şi să învingă lumea. Îl asemăn pe sfântul Ioan Maria Vianney cu un gunoier care a cules din sufletele oamenilor toată mizeria păcatului, lăsând curăţenie, pace, linişte, mântuire. Aceasta este şi misiunea preotului de astăzi – să înlăture păcatul din lume, având ca temelie Euharistia şi rugăciunea. (Pr. Cristian Ciobancă)
Da, exemplul lui Ioan Maria Vianney este actual deoarece el ne arată tuturor cum să trăim minunatul dar al Preoţiei, pe care l-am primit la hirotonirea noastră. Mesajul lui Ioan Maria Vianney ne îndeamnă să ne trăim Preoţia din toată inima şi cu multă bucurie, în spirit de rugăciune, de adoraţie a Sfântului Sacrament şi de dăruire pastorală pentru oameni. (Pr. Isidor Mârţ) |
| Ultima actualizare în Vineri, 25 Septembrie 2009 18:58 |




A luat sfârşit, astăzi, 18 septembrie 2009, a doua din cele trei serii de cursuri de formare permanentă pe care Episcopia Romano-Catolică de Iaşi le propune anual preoţilor angajaţi în activitatea pastorală din Dieceză, alternativ cu exerciţiile spirituale.
DUMINICA A VI-A A PAŞTELUI








