Isus Păstorul cel Bun, modelul perfect al preotului PDF Imprimare Email
Scris de Pr. Vasile Petrişor   
Joi, 01 Octombrie 2009 18:03

Isus Păstorul cel Bun, modelul perfect al preotului

Oră de rugăciune pentru preoţii din Decanatul de Bacău

Peste 50 de preoţi din Decanatul de Bacău au participat miercuri, 30 septembrie, la o oră de rugăciune cu şi pentru preoţi în biserica Sfânta Cruce, Bacău. Alături de preoţii care slujesc în parohii, seminarii, institute de viaţă religioasă, s-au adunat şi foarte mulţi credincioşi veniţi pentru a-i înălţa lui Cristos, prezent în sfânta Euharistie, rugăciuni fierbinţi pentru sfinţirea preoţilor, în acest an dedicat Sfintei Preoţii.

Celebrarea a început la ora 11.30 şi a fost condusă de părintele paroh, Iosif Comoraşu.

Programul adoraţiei s-a axat asupra imaginea lui Isus Bunul Păstor, modelul suprem al oricărui preot. S-au făcut rugăciuni pentru preoţi, pentru vocaţii la preoţie, precum şi o rugăciune rostită de toţi preoţii în cor pentru vocaţia proprie. După proclamarea Evangheliei (Parabola Bunului Păstor), a urmat o reflecţie în cadrul căreia s-a scos în evidenţă contrastul puternic dintre Păstorul Cristos, paradigma oricărui păstor, şi falşii păstori, denunţaţi de profetul Ezechiel, dar şi de către Cristos însuşi (păstori care sunt mai interesaţi de confortul lor decât de progresul spiritual al credincioşilor încredinţaţi lor, mercenari care nu ţin la turmă decât pentru câştigul lor meschin; păstori care ar sluji în birourile sau bisericile lor, dar fără să facă vreun pas afară, să iasă în întâmpinarea celor slabi, bolnavi, străini; păstori care conduc cu forţă şi asprime, risipind prin atitudinea lor turma pe care ar fi trebuit să o conducă spre staulul Împărăţiei lui Dumnezeu). Preotul, ca păstor al comunităţii încredinţate lui, are responsabilitatea de a se strădui să fie o „copie” cât mai fidelă a Învăţătorului său; el este chemat să trăiască acea iubire pastorală pe care ne-o învaţă adevăratul Păstor, Isus Cristos.

În partea a doua a adoraţiei, preoţii s-au rugat împreună Ora Medie şi, la final, au primit binecuvântarea euharistică.

Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru acest moment de comuniune în jurul Păstorului nostru ceresc şi îl rugăm să ne ajute pentru a nu purta doar titlul de păstor, ci şi calităţile pe care ni le-a învăţat el.  

Pr. Vasile Petrişor

{becssg}Ora de rugaciune la Bacau{/becssg}

Ultima actualizare în Joi, 01 Octombrie 2009 18:18
 

Anul familiei

Calendar Catolic

Gândul bun de dimineață

Omilia de duminică

  • Duminica a V-a a din TP, anul B: "Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unii pe alţii"

    DUMINICA A VI-A A PAŞTELUI

    Fap 10,25-26

    1In 4,7-10

    In 15,9-17

    „Nimeni nu are o mai mare dragoste decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi” (In 15,13).

    Dumnezeu, în marea sa bunătate, după ce a creat cerul şi pământul, ca o încununare a lucrării sale, în a şasea zi l-a creat şi pe om şi l-a aşezat în paradisul pământesc.

Sondaj

Ce ştiţi despre Anul Jubiliar al Seminarului?
 

Useri Online

Avem 111 vizitatori online

Contor vizitatori

mod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_counter
mod_vvisit_counterAstazi283
mod_vvisit_counterIeri519
mod_vvisit_counterAcesta saptamana2437
mod_vvisit_counterUltima saptamana4053
mod_vvisit_counterLuna aceasta9405
mod_vvisit_counterUltima luna15425
mod_vvisit_counterToate zilele495554

Online (20 minute): 19
IP: 38.107.179.228
,
Today: Mai 18, 2012
Cristos a înviat!, Powered and designed by diweb Design