În Dieceza de Iași există o instituție de învățământ care a avut, ca orice școală din România, o traiectorie fluctuantă, cu suișuri și coborâșuri: a luat naștere la sfârșitul secolului al XIX-lea, pe la jumătatea secolului trecut a fost închis timp de câțiva ani (1948-1956) din cauza regimului comunist.
Înființarea Diecezei de Iași a fost evenimentul care l-a stimulat pe Episcopul Nicolae Iosif Camilli să fondeze un seminar. Dorința de a avea un seminar diecezan pentru formarea preoților autohtoni l-a determinat pe episcopul Camilli să ducă tratative cu provincialul iezuit din Galiția (Polonia), părintele Henric Jackowski, căruia i-a cerut câțiva preoți ai ordinului său pentru conducerea seminarului. După câteva luni de corespondență, Camilli și Jackowski au semnat la Iași, la 1 august 1885, un Pactum care cuprindea șapte puncte. Provincialul iezuit își asuma obligația de a trimite în Moldova câțiva dintre confrații săi pentru a prelua conducerea Seminarului din Iași.
Seminarul a fost inaugurat la 29 septembrie 1886, fiind pus sub înaltul patronaj al Sfântului Iosif, rector fiind numit părintele iezuit Francisc Xaveriu Habeni (1886-1894). Alți doi preoți iezuiți, Augustin Wagner și Ernest Herden, aveau funcția de profesori.Al doilea rector al Seminarului din Iași a fost iezuitul polonez Felix Wiercinski (1894-1897). Spre deosebire de predecesorul său, părintele Wiercinski a trebuit să se confrunte cu o problemă cu totul specială: plecarea din Moldova a fondatorului seminarului, Mons. Nicolae Iosif Camilli. Înainte de a pleca din Moldova, primul episcop de Iași a conferit ordinul subdiaconatului la zece tineri pe care el însuși i-a primit în Seminarul diecezan fondat în 1886.
Încă de la sosirea în Moldova, în martie 1895, a noului episcop de Iași, Mons. Dominic Jaquet (1895-1903), acesta a dat dovadă de mare grijă pentru seminarul fondat de Mons. Camilli, ocupându-se îndeaproape de formarea integrală (umană, spirituală și intelectuală) a tinerilor. Pe lângă aceasta, el punea un accent deosebit asupra calității învățământului pe care profesorii seminarului îl dădeau elevilor.
La 11 mai 1895, Dominic Jaquet a avut bucuria să-i hirotonească pe primii șase diaconi formați la Iași: Iuliu Svirschi, Emil Svirschi, Diomede Matei Ulivi, Iosif Letange, Iosif Borowetz, Petru Pal.Primul moment emoționant pentru seminar și pentru întreaga Dieceză de Iași a avut loc la 29 septembrie 1895, când Episcopul Dominic Jaquet l-a hirotonit preot pe tânărul autohton Petru Pal. Limbile de studiu în Seminarul din Iași erau latina și româna, în timp ce limbile de conversație erau franceza, germana și româna. De asemenea, un mare număr de studenți învățau limba italiană.
După plecarea episcopului Jaquet din Moldova, conducerea Diecezei de Iași i-a fost încredințată părintelui franciscan Iosif Malinowski, care, la 30 august 1903, a fost numit Administrator Apostolic, oficiu pe care l-a păstrat până la numirea, la 30 august 1904, a succesorului Mons. Jaquet, episcopul Nicolae Iosif Camilli, primul episcop al Diecezei de Iași și, prin urmare, predecesorul său, care de această dată și-a dus mandatul până la capăt, murind la Iași la 30 decembrie 1915.
Din a două perioadă a păstorii sale în Moldova menționăm două evenimente foarte importante pentru istoria Seminarului diecezan. Primul este reprezentat de plecarea iezuiților, în 1906, de la conducerea seminarului, care a fost preluată de preoții diecezani, rector fiind numit părintele Diomede Ulivi. Al doilea eveniment demn de amintit în această sinteză este acela al transferării seminariștilor și profesorilor, în anul 1907, din clădirile de lângă episcopie în clădirea din Copou pe care episcopul Dominic Jaquet o construise între anii 1901-1902 pentru Colegiul Cipariu.
La 7 mai 1925, Mons. Mihai Robu a fost numit episcop de Iași. Una dintre prioritățile sale a fost grija pentru Seminarul diecezan din Iași, pe care el însuși l-a frecventat și în care a desfășurat și activitate de profesor. Deși în anul 1925 Mons. Robu nu a putut primi, din cauza lipsurilor financiare, nici un tânăr în seminarul din Iași, în anul 1927 au fost admiși în seminar 57 de tineri, iar în 1930, 60 de băieți dornici de a deveni preoți. În perioada 1925-1944 s-au înscris la seminarul din Iași 241 de tineri, dintre care 73 au fost hirotoniți preoți.
După mai bine de 10 ani de păstorire, în 1939, episcopul de Iași a avut bucuria de a avea în dieceza sa 33 de noi preoți. Pentru întreținerea seminariștilor, episcopul de Iași apela deseori la bunăvoința credincioșilor din Moldova, asigurându-i că seminariștii îi amintesc necontenit pe toți binefăcătorii în fața altarului. O altă sursă de venit pentru acoperirea cheltuielilor din seminar o reprezentau călătoriile episcopului în țările din Occident, cu scopul de a cere ajutoare. Primul episcop indigen de Iași s-a îngrijit cu o atenție deosebită și de formarea intelectuală a seminariștilor. Pentru a avea profesori bine pregătiți, Mons. Robu îi trimitea la studii de specialitate, în universități de seamă ale Europei, pe cei mai buni dintre studenți. Episcopul păstra o strânsă legătură cu seminariștii trimiși la studii, încurajându-i și asigurându-i de susținerea sa materială și spirituală.
Clădirea Seminarului diecezan a fost grav avariată în urma bombardamentului aviației americane din noaptea de 5 spre 6 iunie 1944. Din această cauză, cursurile s-au reluat, în toamna anului 1945, în clădirea de lângă episcopie. Refacerea clădirii seminarului a durat până în 1948, când comuniștii, abia veniți la putere, au închis toate școlile catolice, deci și Seminarul catolic din Iași. Tinerii din Moldova care doreau să devină preoți au avut posibilitatea, începând cu anul 1952, să frecventeze cursurile teologice la Seminarului romano-catolic din Alba Iulia.
Această stare de lucruri a durat până în 1956, când, datorită Mons. Petru Pleșca, pe atunci Ordinarius Substitutus, s-au reluat cursurile în clădirea de pe Copou, sub conducerea rectorului Anton Trifaș (1946-1948; 1956-1965). Această instituție a primit denumirea de Secția Română a Institutului Teologic Romano-Catolic (de Grad Universitar) Alba Iulia. În toamna anului 1974, Seminarul diecezan a primit aprobarea de a se numi Institutul Teologic Romano-Catolic de Grad Universitar Iași (secția română).
La sfârșitul anului 1965, s-a obținut din partea Sfintei Congregatio de Seminariis et Studiorum Universitatibus afilierea quadriennium et ad experimentum a Institutului Teologic Romano-Catolic Alba Iulia, secția română Iași, la Universitatea Pontificală din Lateran. Actul afilierii a fost semnat la 21 decembrie 1965 de către Petru Pleșca, episcop titular de Voli și ordinarius de Iași, și Antonio Piolanti, rectorul Universității din Lateran. Însă această afiliere nu s-a putut concretiza din cauza condițiilor politice dificile din România.
În urma cutremurului din 1977, clădirea seminarului a fost grav avariată, impunându-se construirea unei noi clădiri. Lucrările, la care au participat activ și seminariștii, au fost încheiate la începutul anilor ’80. Dar abia în anul 2000, anul Marelui Jubileu, episcopul Petru Gherghel, alături de majoritatea episcopilor romano-catolici și greco-catolici din România, a consacrat altarul și a sfințit capela seminarului.
La începutul anilor ’90, conducerea Diecezei de Iași și a Seminarului diecezan a repus în discuție unele probleme privind recunoaștereași afilierea seminarului. În 1994 s-au intensificat lucrările de afiliere a Institutului Teologic Romano-Catolic Iași la Pontificia Universitas Lateranensis. În vara anului 1995, aceste tratative, începute încă din 1965 de episcopul Petru Pleșca, au fost încheiate.
Din anul 2002, în cadrul Universității „Al.I. Cuza” din Iași, a fost înființată Facultatea de Teologie Romano-Catolică. În 2009 între Episcopia de Iași și Universitate a fost semnat un protocol care prevedea ca formarea intelectuală a studenților din Seminarul „Sfântul Iosif” din Iași să se facă în Facultatea de Teologie Romano-Catolică, specializarea Teologie Pastorală, din cadrul Universității „Al.I. Cuza”, în spațiile puse la dispoziție de Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași.
În afara celor șase ani de studii filozofice (primii doi ani) și teologice (următorii patru ani), în drumul spre preoție al seminariștilor este inclus și un an social-pastoral de practică, aceștia fiind trimiși pentru a sluji în diferite comunități parohiale sau centre sociale din Dieceza de Iași, Arhidieceza de București sau în unele teritorii de misiune.
Pr. dr. Fabian Doboș
Mai multe detalii puteți vedea aici: Scurt istoric
