"Deschideţi-vă acoperişurile pentru harul lui Cristos": Zi de reculegere la Institut PDF Imprimare Email
Scris de Cosmin Cimpoeşu   
Duminică, 16 Ianuarie 2011 12:32

Studenţii Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi, înainte de sesiunea de examene, potrivit tradiţiei, au avut parte de o frumoasă zi de reculegere, călăuziţi fiind de părintele predicator Nagy Gyorgy Attila, paroh de Braşov.

Ziua de reculegere a fost deschisă pe data de 14 ianuarie  2011, la ora 21, printr-o meditaţie în care predicatorul i-a îndemnat pe seminarişti să-şi deschidă acoperişurile pentru harul lui Cristos, punctul de plecare fiind lectura evanghelică a zilei (Mc 2,1-12).

A doua zi, pe data de 15 ianuarie, studenţii seminarişti au avut parte de trei meditaţii, a căror temă centrală a fost comuniunea. Prima meditaţie a pornit de la pericopa din Evanghelia după sfântul Ioan (1,29), în care se vorbeşte despre cuvintele lui Ioan Botezătorul la întâlnirea cu Isus. Invitaţia centrală a acestei meditaţii a fost de a învăţa să facem primul pas atât în relaţia cu Dumnezeu, cât şi cu aproapele.

 

Meditaţia a doua a avut drept bază evanghelică fragmentul din Matei cu referire la schimbarea la faţă (Mt 17,1-17). Pornind de la acesta, Nagy Gyorgy Attila i-a invitat pe seminarişti să se îmbrace în virtutea creştină a umilinţei.

După aceste două meditaţii, întreaga comunitate seminarială a participat la masa cuvântului şi trupului lui Cristos, în timpul căreia acelaşi predicator i-a îndemnat pe seminarişti să privească la Cristos, Marele Preot al Noului Legământ.

La cea de-a treia meditaţie, studenţii au primit îndemnul să trăiască iubirea şi comuniunea fraternă, având drept model Sfânta Treime.

Pauzele au servit drept timp de reflecţie aprofundată pentru cele ascultate în timpul meditaţiilor.

Ziua de reculegere s-a încheiat cu o oră de adoraţie euharistică, la care seminariştii au avut posibilitatea să-i mulţumească lui Isus din Preasfântul Sacrament pentru harurile primite, invocând totodată asistenţa şi ajutorul Duhului Sfânt pentru cele trei săptămâni de sesiune care încep luni, 17 ianuarie.

Deo gratias!

 

Ultima actualizare în Duminică, 16 Ianuarie 2011 21:38
 

Anul familiei

Calendar Catolic

Gândul bun de dimineață

Omilia de duminică

Sondaj

Ce ştiţi despre Anul Jubiliar al Seminarului?
 

Useri Online

Avem 69 vizitatori online

Contor vizitatori

mod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_counter
mod_vvisit_counterAstazi453
mod_vvisit_counterIeri653
mod_vvisit_counterAcesta saptamana453
mod_vvisit_counterUltima saptamana4150
mod_vvisit_counterLuna aceasta11571
mod_vvisit_counterUltima luna15425
mod_vvisit_counterToate zilele497720

Online (20 minute): 16
IP: 38.107.179.229
,
Today: Mai 21, 2012
Cristos a înviat!, Powered and designed by diweb Design