Vestea că Papa Ioan Paul al II-lea va fi proclamat fericit a fost primită cu bucurie de numeroşi credincioşi din toată lumea. După cum se ştie, acest eveniment va avea loc la Roma, după Paşti, în Duminica Milostivirii. Fiind inclusă chiar în octava sărbătorii Paştelui, celebrarea înălţării lui Ioan Paul al II-lea la cinstea altarelor ca fericit primeşte o puternică amprentă pascală şi, în acelaşi timp, Paştele Domnului din anul 2011 nu mai este unul obişnuit.

Cum am putea să vedem noi, din perspectiva Bisericii noastre locale, amprenta pascală a beatificării Papei Wojtyla şi caracterul specific al Paştelui din acest an?

Papa Ioan Paul al II-lea este îndrăgit de mulţi români, nu doar de catolici, ci şi de ortodocşi, protestanţi ş.a. Nu analizăm aici motivele, care pot fi diferite; unul va rămâne, orice s-ar întâmpla, şi anume nu-l vom uita niciodată pentru că a fost în vizită la noi şi ne-a vorbit în limba noastră. Într-adevăr, cu ocazia vizitei sale apostolice în România (Bucureşti, 7-9 mai 1999), a rostit nu mai puţin de nouă discursuri. Citindu-le cu atenţie, am rămas surprins, într-o anumită măsură, că în fiecare din ele se găsesc mai multe referinţe, directe sau indirecte, la martirii care au udat cu sângele lor pământul credinţei creştine în România.

Prima referinţă de acest fel, destul de generoasă, Papa a făcut-o chiar în discursul de la sosire pe aeroportul Băneasa, când a vorbit despre sursele creştinismului românesc. Iată o frază importantă: „Sămânţa Evangheliei, căzută în teren fertil, a produs în perioada acestor două milenii roade abundente de sfinţenie şi de martiriu”. Pe unii din martirii primelor veacuri i-a amintit nominal: Sava Gotul, Niceta de Remesiana, Laurenţiu de Novae, Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos, Ioan Cassian, Dionisie Exiguul”.

Cu gândul la martirii recenţi, când s-a adresat doar episcopilor catolici, lor le-a cerut un lucru punctual: „Fiecare Biserică şi comunitate religioasă din ţara voastră a avut martirii săi şi în secolul XX. (…) Biserica Catolică este invitată să adune dovezi pentru a nu pierde memoria martirilor săi, pentru a le urma mărturia de fidelitate şi de devotament faţă de Domnul”. În această împrejurare, Papa a pomenit numele câtorva episcopi catolici martiri, printre care card. Iuliu Hossu, mons. Marton Aron şi mons. Anton Durcovici.

În omilia rostită la Sfânta Liturghie în rit bizantin din catedrala „Sf. Iosif” din Bucureşti, a spus câteva cuvinte parcă ieşite din adâncul sufletelor noastre: „Vin acum de la cimitirul catolic din acest oraş: pe mormintele puţinilor martiri cunoscuţi şi ale multora ale căror rămăşiţe pământeşti nu au avut nici măcar onoarea unei înmormântări creştine, m-am rugat pentru voi toţi şi am invocat martirii voştri şi mărturisitorii credinţei, să mijlocească pentru voi la Tatăl care este în ceruri. Am invocat în special episcopii, să continue a fi Păstorii voştri din cer: Vasile Aftenie şi Ioan Bălan, Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Alexandru Rusu”.

Apoi, în cuvântul de la sfârşitul Sfintei Liturghii ortodoxe, din Piaţa Unirii, Papa şi-a exprimat omagiul lui faţă de mărturiile de credinţă ale poporului român, între care a remarcat personalitatea monahului de la Rohia, Nicolae Steinhardt, unul „dintre numeroşii martori ai lui Cristos înfloriţi pe pământul României”, „excepţională figură de credincios şi de om de cultură care a perceput în chip special bogăţia imensă a comorii comune Bisericilor creştine”.

În fine, în ultimul discurs, la plecarea de pe aeroportul Băneasa, Papa ne-a încredinţat un vis: „Evenimentul spiritual pe care l-am trăit, binecuvântat de Sfântul Dimitrie şi de sfinţii martiri ai ultimelor decenii, este o experienţă de păstrat şi de transmis în speranţa ca noul mileniu ce se deschide în faţa noastră să fie un timp de mai mare comuniune între Bisericile creştine şi de descoperire a fraternităţii între popoare. Acesta este visul pe care-l port cu mine în timp ce las acest iubit pământ. Aş vrea să vă încredinţez acest vis vouă, tuturor. În special, aş vrea să-l încredinţez tinerilor”.

Referirile papale destul de insistente la martiri în discursurile de la Bucureşti m-au făcut să mă întreb: de fapt, care era gândul adevărat al lui Ioan Paul al II-lea? Oare vroia să ne sugereze că-i dispus să-i beatifice mai repede decât prevedeau canoanele Bisericii? Sau, intenţiona să-şi sprijine îndemnurile pe curajul dovedit de martiri şi să-i mângâie pe cei ce au fost persecutaţi în vremuri grele?

În cartea Memorie şi identitate (2005), Papa a arătat ce s-a întâmplat în Bisericile din Europa Centrală şi de Est, în special în lupta lor împotriva sistemelor totalitare naziste şi comuniste. În acest context, Ioan Paul al II-lea a remarcat că „teologia care s-a dezvoltat în acea parte a Europei nu este teologia înţeleasă în sens occidental. Este ceva mai mult decât teologia în sens restrâns. Este mărturia vieţii, mărturia a ceea ce înseamnă să te simţi în mâinile lui Dumnezeu, a ceea ce înseamnă «să înveţi cine e Cristos», cel care s-a încredinţat în mâinile Tatălui, până la acel «Tată, în mâinile tale încredinţez sufletul meu», pronunţat de El pe cruce (Lc 23, 46).

Da, aceasta este teologia martirilor, teologia ca mărturie de viaţă. Martirii au trăit cu toată fiinţa lor Paştele. Martirii sunt cei mai buni teologi, mai ales în vremuri de încercare. De aceea, Papa Ioan Paul al II-lea a beatificat şi consacrat numeroşi martiri recenţi, voind în felul acesta să-i recomande poporului credincios.

În Duminica Milostivirii, Papa Ioan Paul al II-lea va fi alături de sfinţii şi fericiţii din cer. Neîndoielnic, pentru noi, chiar îmbrăcat în haină de fericit, mesajul lui va fi acelaşi: să-i preţuim şi să-i urmăm pe martiri. Dar, oare îl vom asculta şi-l vom urma?

Mons. Anton Durcovici, martir de Sighet, era de părere că sfinţii trebuie ascultaţi pentru că sunt adevăraţi ocrotitori şi pilduitori. Deseori îi îndemna pe credincioşi să se încreadă în ei şi să-i urmeze. De exemplu, în vara anului 1948, când a vizitat parohia Buruieneşti, mons. Durcovici a spus că „predica a tratat despre sfântul Iosif, hramul bisericii, ca model al muncitorului creştin, harnic şi conştiincios, care îmbină laolaltă rugăciunea şi munca fără preget. Am îndemnat pe credincioşi să urmeze pilda sfântului lor protector ceresc”.

Iar mons. Vladimir Ghika, martir de Jilava, a spus cam acelaşi lucru, dar în alte cuvinte, în Gânduri pentru zilele ce vin: „Cea mai bună modalitate de a-i sărbători pe sfinţi este să fim asemenea lor. De ce să nu încercăm să trăim ca ei, chiar şi într-o singură zi, în ziua lor, ziua consacrată şi binecuvântată de Biserică, în care ei sunt de «gardă» ca să ne ajute?”.

După ce va fi proclamat fericit, calendarul catolic latin va celebra memoria liturgică a fericitului Papă Ioan Paul al II-lea în ziua de 22 octombrie. Să încercăm acum, în Duminica Milostivirii, dar şi la toamnă, când va fi de gardă în 22 octombrie, să-i fim cât de cât asemenea.

Cu aceste gânduri pătrunse de savoarea unui Paști special, vă asigur de prietenia mea în Cristos Domnul şi vă doresc sărbători pascale luminoase, în pacea şi bucuria Duhului Sfânt.

Să nu uităm nicicând martirii, căci ei sunt un simbol al Iubirii!

Aleluia, Cristos a înviat!

Iaşi, 20 aprilie 2011

Pr. dr. Wilhelm Dancă

Rector