MESAJUL SFÂNTULUI PĂRINTE PENTRU A 44-A ZI MONDIALĂ A COMUNICAŢIILOR SOCIALE (16 mai 2010)

Iubiţi fraţi şi surori, 

Tema următoarei Zile Mondiale a Comunicaţiilor Sociale – „Preotul şi pastoraţia în lumea digitală: noile mass-media în slujba Cuvântului” – se inserează în mod fericit în drumul Anului Sfintei Preoţii şi pune pe primul plan reflecţia asupra unui domeniu pastoral vast şi delicat ca acela al comunicaţiei şi al lumii digitale, în care sunt oferite preotului noi posibilităţi de a exercita propria slujire adusă Cuvântului şi a Cuvântului.

Mijloacele moderne de comunicare fac parte de mult timp din instrumentele obişnuite, prin care comunităţile ecleziale se exprimă, intrând în contact cu propriul teritoriu şi instaurând, foarte adesea, forme de dialog cu o rază mai largă, însă răspândirea lor recentă şi pătrunzătoare şi influenţa lor însemnată fac tot mai importantă şi utilă folosirea lor în slujirea sacerdotală. 

Misiunea primară a preotului este aceea de a-l vesti pe Cristos, Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup, şi de a comunica harul divin multiform aducător de mântuire prin intermediul sacramentelor. Convocată de Cuvânt, Biserica este ca un semn şi instrument al comuniunii pe care Dumnezeu o realizează cu omul şi pe care fiecare preot este chemat s-o edifice în el şi cu el. Aici se află preaînalta demnitate şi frumuseţe a misiunii sacerdotale, în care se realizează în manieră privilegiată ceea ce spune apostolul Paul: „De fapt, Scriptura spune: Oricine crede în el nu va fi făcut de ruşine… Într-adevăr, oricine va invoca numele Domnului va fi mântuit. Aşadar, cum îl vor invoca, dacă nu au crezut? Şi cum să creadă, dacă nu au auzit? Şi cum să audă, fără predicatori? Însă cum să predice, dacă nu sunt trimişi?” (Rom 10,11.13-15).

Pentru a da răspunsuri adecvate la aceste întrebări în cadrul marilor schimbări culturale, simţite îndeosebi în lumea tineretului, căile de comunicare deschise de cuceririle tehnologice sunt de acum un instrument indispensabil. De fapt, lumea digitală, punând la dispoziţie mijloace care permit o capacitate de exprimare aproape nelimitată, deschide însemnate perspective şi actualizări la exortaţia paulină: „Vai mie dacă nu vestesc Evanghelia!” (1Cor 9,16). De aceea, cu răspândirea lor, responsabilitatea vestirii nu numai că se măreşte, ci devine mai urgentă şi reclamă o angajare mai motivată şi eficace. În această privinţă, preotul se află ca la începutul unei „noi istorii”, deoarece, cu cât mai mult tehnologiile moderne vor crea relaţii tot mai intense şi lumea digitală îşi va lărgi graniţele sale, cu atât mai mult el va fi chemat să se ocupe de ele din punct de vedere pastoral, înmulţind propria angajare, pentru a pune mijloacele mass-media în slujba Cuvântului.

Totuşi, multimedialitatea răspândită şi variata „tastatură de funcţii” a aceleiaşi comunicări pot să comporte riscul unei folosiri dictate îndeosebi de simpla exigenţă de a deveni prezent şi de a considera în mod greşit web-ul numai ca un spaţiu care trebuie ocupat. În schimb, preoţilor le este cerută capacitatea de a fi prezenţi în lumea digitală în fidelitate constantă faţă de mesajul evanghelic, pentru a exercita propriul rol de animatori ai comunităţilor care se exprimă de acum, tot mai des, prin intermediul multelor „voci” apărute din lumea digitală, şi să vestească evanghelia folosindu-se, alături de instrumentele tradiţionale, de aportul acelei noi generaţii de audiovizuale (fotografie, video, animaţii, blog, situri web), care reprezintă ocazii inedite de dialog şi mijloace utile şi pentru evanghelizare şi cateheză.

Prin intermediul mijloacelor moderne de comunicare, preotul va putea face cunoscută viaţa Bisericii şi să-i ajute pe oamenii de astăzi să descopere chipul lui Cristos, conjugând folosirea oportună şi competentă a acestor mijloace, dobândită şi în perioada de formare, cu o pregătire teologică solidă şi o spiritualitate sacerdotală deosebită, alimentată de colocviul continuu cu Domnul. Mai mult decât mâna operatorului de mass-media, preotul, în impactul cu lumea digitală, trebuie să facă să transpară inima sa de consacrat, pentru a da un suflet nu numai propriei angajări pastorale, ci şi fluxului comunicativ neîntrerupt al „reţelei”.

Şi în lumea digitală trebuie să iasă în evidenţă că atenţia iubitoare a lui Dumnezeu în Cristos faţă de noi nu este un lucru din trecut şi nici o teorie erudită, ci o realitate total concretă şi actuală. De fapt, pastoraţia în lumea digitală trebuie să poată arăta oamenilor din timpul nostru şi omenirii rătăcite de astăzi că „Dumnezeu este aproape; că în Cristos cu toţii ne aparţinem reciproc” (Benedict al XVI-lea, Discurs adresat Curiei Romane pentru prezentarea felicitărilor de Crăciun, în: L’Osservatore Romano, 21-22 decembrie 2009, pag. 6).

Cine poate dezvolta şi pune în practică mai bine decât un om al lui Dumnezeu, cu ajutorul propriilor competenţe în domeniul noilor mijloace digitale, o pastoraţie care să-l facă viu şi actual pe Dumnezeu în realitatea de astăzi şi să prezinte înţelepciunea religioasă din trecut ca bogăţie din care să luăm pentru a trăi în mod demn ziua de astăzi şi a construi în mod corespunzător viitorul? Misiunea celui care, fiind consacrat, lucrează în mass-media este aceea de a netezi drumul pentru noi întâlniri, asigurând mereu calitatea contactului uman şi atenţia faţă de persoane şi faţă de adevăratele lor nevoi spirituale; oferind oamenilor care trăiesc în acest timp al nostru „digital” semnele necesare pentru a-l recunoaşte pe Domnul; dăruind oportunitatea de a se educa la aşteptare şi la speranţă şi de a se apropia de Cuvântul lui Dumnezeu, care mântuieşte şi favorizează dezvoltarea umană integrală. Astfel acesta va putea înainta în larg printre nenumăratele răscruci create de împletitura deasă de autostrăzi care brăzdează cyberspaţiul şi să afirme dreptul de cetăţenie al lui Dumnezeu în orice epocă, pentru ca, prin intermediul noilor forme de comunicare, el să poată înainte de-a lungul căilor oraşelor şi să se oprească în faţa pragurilor caselor şi ale inimilor pentru a spune iar: „Iată, eu stau la uşă şi bat. Dacă cineva ascultă glasul meu şi-mi deschide uşa, voi intra la el şi voi sta la masă cu el şi el cu mine” (Ap 3,20).

În Mesajul de anul trecut i-am încurajat pe responsabilii proceselor comunicative să promoveze o cultură de respect faţă de demnitatea şi valoarea persoanei umane. Aceasta este una din căile în care Biserica este chemată să exercite o „diaconie a culturii” în actualul „continent digital”. Cu Evanghelia în mâini şi în inimă, trebuie reafirmat că este timpul de a continua pregătirea de drumuri care să conducă la Cuvântul lui Dumnezeu, fără a neglija dedicarea unei atenţii deosebite celui care se află în condiţia de căutare, ba chiar căutând să fie ţinută trează ca prim pas al evanghelizării. De fapt, o pastoraţie în lumea digitală este chemată să ţină cont şi de cei care nu cred, care sunt neîncrezători şi au în inimă dorinţe ne-josnice de absolut şi de adevăr, din moment ce noile mijloace permit să se intre în contact cu credincioşi de orice religie, cu necredincioşi şi persoane de orice cultură. Aşa cum profetul Isaia a ajuns să-şi imagineze o casă de rugăciune pentru toate popoarele (cf. Is 56,7), oare se poate imagina că web-ul poate să facă spaţiu – asemenea „curţii neamurilor” de la Templul din Ierusalim – şi celor pentru care Dumnezeu este încă un necunoscut?

Dezvoltarea noilor tehnologii şi, în dimensiunea sa de ansamblu, întreaga lume digitală reprezintă o mare resursă pentru umanitate în ansamblul ei şi pentru om în individualitatea fiinţei sale şi un stimulent pentru confruntare şi dialog. Însă ele sunt, de asemenea, ca o mare oportunitate pentru cei care cred. De fapt, nici un drum nu poate şi nu trebuie să fie închis celui care, în numele lui Cristos înviat, se angajează să devină tot mai aproape de om. De aceea, noile mass-media oferă înainte de toate preoţilor perspective mereu noi şi nemărginite din punct de vedere pastoral, care-i solicită să valorizeze dimensiunea universală a Bisericii, pentru o comuniune vastă şi concretă; să fie, în lumea de astăzi, martori ai vieţii mereu noi, generată din ascultarea evangheliei lui Isus, Fiul veşnic venit între noi pentru a ne mântui. Însă nu trebuie uitat că rodnicia slujirii sacerdotale derivă înainte de toate din Cristos întâlnit şi ascultat în rugăciune; vestit prin predică şi prin mărturia vieţii; cunoscut, iubit şi celebrat în sacramente, mai ales al preasfintei Euharistii şi al Reconcilierii.

Vouă, preaiubiţi preoţi, vă reînnoiesc invitaţia de a percepe cu înţelepciune oportunităţile singulare oferite de comunicarea modernă. Domnul să vă facă vestitori pasionaţi ai veştii bune şi în noua „agora” creată de actualele mijloace de comunicare.

Cu aceste urări, invoc asupra voastră ocrotirea Maicii lui Dumnezeu  şi a sfântului Paroh de Ars şi cu iubire împart fiecăruia binecuvântarea apostolică.
 

Din Vatican, 24 ianuarie 2010, Sărbătoarea sfântului Francisc de Sales 

BENEDICTUS PP. XVI

(Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu)