30th July, 20:26
Editura Sapientia: noi apariţii editoriale PDF Print E-mail
Written by   
Luni, 16 Noiembrie 2009 09:47

La Editura Sapientia au apărut recent două cărţi noi şi un dvd:
Sfânta Clara din Assisi, Iaşi 2009, 14x20, ISBN 978-973-8980-59-4, 230 p. + 8 color, 15 RON.
Ritualul Sfintei Liturghii şi Rugăciunile euharistice pentru concelebrare, română şi latină, Iaşi 2009, 17x24, 142p., 15 RON.
DVD: Misiunea română din Kenya, Africa, Iaşi 2009, 10 RON.

 

Sfânta Clara din Assisi, Iaşi 2009, 14x20, ISBN 978-973-8980-59-4, 230 p. + 8 color, 15 RON.

Una din cele mai importante figuri ale catolicismului, care, alături de sfântul Francisc din Assisi, a revoluţionat Biserica Catolică din secolul al XIII-lea, este şi sfânta Clara din Assisi. O viaţa de credinţă trăită alături de maestrul ei, Sărăcuţul din Assisi, dar mai ales de Maestrul tuturor, Isus Cristos.

O biografie a sfintei din Assisi apare acum şi în limba română graţie efortului pr. Eduard Ferenţ. Sfânta Clara din Assisi s-a născută în anul 1194, făcând parte din primul grup al discipolilor sfântului Francisc. Cartea care cuprinde biografia ei se deschide cu o „Prezentare” făcută de surorile clarise din mănăstirea „Sfânta Maria a îngerilor” din Roman, prezentare care începe cu frumosul îndemn al sfintei: „Fixează-ţi mintea în oglinda eternităţii, stabileşte-ţi sufletul în strălucirea gloriei, dedică-ţi inima chipului fiinţei dumnezeirii şi transformă-te total, prin contemplaţie, în chipul lui Dumnezeu”.

„Viaţa sfintei Clara  din Assisi” începe cu scrisoarea adresată Sfântului Părinte Alexandru al IV-lea despre viaţa sfintei. După această scrisoare, cu capitolul I începe prezentarea propriu-zisă a biografiei ei, cu naşterea, viaţa în casa părintească, cunoaşterea şi prietenia cu sfântul Francisc, convertirea ei, perseverenţa ei în a-l urma pe Sărăcuţ, răspândirea faimei sale chiar şi în regiunile cele mai îndepărtate. Sunt analizate virtuţile ei, ca cea a umilinţei, a sărăciei, a mortificaţiei, a rugăciunii. Nu sunt trecute cu vederea nici minunile din timpul vieţii ei şi iubirea sa faţă de surori. De asemenea, sunt prezentate boala şi trecerea ei din această lume, precum şi funeraliile la care a participat întreaga Curie Romană.

În capitolul al II-lea sunt descrise minunile sfintei Clara după ce a părăsit această lume, iar în capitolul al IV-lea este inserată forma sau regula de viaţă a Clariselor, ordin monastic fondat de sfânta din Assisi. Capitolul al IV-lea cuprinde binecuvântarea Sfintei Clara, care se încheie cu cuvintele: „Domnul să fie întotdeauna cu el şi tot el să binevoiască a face ca şi voi să fiţi întotdeauna cu el”. În capitolul al V-lea sunt incluse patru scrisori adresate de sfânta Clara sfintei Agneza de Boemia şi o scrisoarea către Ermentruda din Bruges. În capitolul al VI-lea al cărţii este prezentat testamentul sfintei Clara care, pentru a fi mai bine observat, a fost încredinţat preaiubitelor ei surori.

Capitolul al VII-lea ne aduce în faţă procesul de canonizare a sfintei Clara din Assisi, în care sunt prezentate desfăşurarea procesului, bula Papei Inocenţiu al IV-lea către episcopul de Spoleto şi depoziţiile a douăzeci de martori ce au participat la procesul de canonizare al sfintei. Cartea se încheie cu o „Postfaţă” a părintelui Eduard Ferenţ, care scrie: „Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, de fericită amintire, în enciclica sa Ecclesia de Eucharistia ne îndeamnă să ne întoarcem la «şcoala sfinţilor», marii interpreţi şi călăuzitori ai vieţii noastre creştine”. În final, sunt prezentate 7 planşe color care o prezintă pe sfânta Clara din Assisi, crucifixul din bazilica Sfânta Clara, mănăstirea surorilor clarise din Roman şi chiostrul de la San Damiano.

Recomandăm citirea acestei biografii a sfintei Clara care ni se prezintă ca un model demn de imitat în urmarea lui Cristos, care ne prezintă încă una dintre Ferestrele către Infinit, iar „pentru cititorul român, sfânta Clara este ca o punte de legătură între Occident şi Orient, o martoră vie a evangheliei, din al cărei tezaur se poate împărtăşi în trăirea credinţei orice om”.


Petru Ciobanu


Ritualul Sfintei Liturghii şi Rugăciunile euharistice pentru concelebrare, română şi latină, Iaşi 2009, 17x24, 142p., 15 RON.


În contextul Anului sacerdotal, Editura „Sapientia” vine în ajutorul preoţilor cu această carte care este un extras din Liturghierul Roman, apărut la aceeaşi editură în anul 2009, şi din Missale Romanum, editio typica tertia, 2002.

Cartea cuprinde Ritualul Sfintei Liturghii, în care se include Riturile de început, Liturgia cuvântului, Liturgia euharistică, cele patru rugăciuni euharistice, la care se adaugă alte nouă rugăciuni euharistice, şi anume:

- Rugăciunea euharistică „Pentru reconciliere” I -II,

- Rugăciunea euharistică „Pentru diferite necesităţi”, I-IV,

- Rugăciunea euharistică pentru Liturghiile cu copii, I-III,

după care urmează Ritul împărtăşaniei şi Ritul încheierii.

În partea a II-a a cărţii sunt incluse 4 Liturghiile votive: În cinstea Sfintei Treimi, În cinstea preasfintei Inimi a lui Isus, În cinstea Fecioarei Maria şi În cinstea sfântului Iosif.

Partea a III-a include Ordo Missae în limba latină, cu părţile constitutive ale acesteia: Ritus initialis, Liturgia verbi, Liturgia euharistica, fiind incluse şi cele patru rugăciuni euharistice, Ritus communionis şi Ritus conclusionis.

Apărută într-un format comod pentru folosire, în două culori, cartea este de un real folos pentru toţi preoţii, atât în celebrările în limba română, cât şi pentru cele în limba latină.


Petru Ciobanu

DVD: Misiunea română din Kenya, Africa, Iaşi 2009, 10 RON.


La iniţiativa Centrului Misionar Diecezan, a fost realizat DVD-ul audio-video Misiunea Română din Kenya (Africa). Coordonatorul acestei lucrări este pr. Isidor Mîrţ, vice-director al CMD Iaşi, recent întors din Kenya.

Scopul acestui material audio-video este de a prezenta, într-o formă succintă, din punct de vedere geografic, cultural, economic şi spiritual, comunitatea tribului gabra în care activează preoţii români originari din Dieceza de Iaşi.

Prezentarea este structurată în patru capitole.

Primul capitol surprinde viaţa cotidiană a membrilor tribului gabra: construirea casei tradiţionale, procurarea hranei, a apei potabile şi a lemnelor pentru foc, precum şi una dintre sărbătorile tradiţionale principale, soryio.

În al doilea capitol este conturat orizontul formării intelectuale al unui copil gabra sau borana: mai întâi la grădiniţă, apoi la şcoala primară şi la liceu.

În capitolul al treilea sunt schiţate principalele momente ale activităţii misionare în mijlocul comunităţilor triburilor gabra şi borana: cateheza, administrarea sacramentelor, rugăciunea de seară în comunitate (jumuyia) etc.

În sfârşit, capitolul al patrulea ilustrează celebrarea liturghiei în Biserica parohială Maikona şi în diferite filiale ale parohiei. Prin inserarea câtorva filmări realizate în parohia Maikona, autorii acestui DVD doresc să scoată în evidenţă faptul că liturghia constituie izvorul şi culmea tuturor activităţilor desfăşurate de preoţii fidei donum pe teritoriul misiunii române din Kenya.

DVD-ul este conceput în forma unui colaj de fotografii, filmări, comentarii audio şi melodii (folosite în cadrul celebrării liturgice în parohia Maikona, versurile fiind în limbile swahili, limba naţională a Kenyei, şi borana, limba triburilor gabra şi borana).

 

Atukuzwe Baba, na Mwana, na Roho Mtakatifu,

kama mwanzo, na sasa, na siku zote na milele.

Amina.

(Rugăciunea Slavă Tatălui în swahili)

 

Eremia-Ionuţ Imbrişcă & Cristian Bîrnat

 

LAST_UPDATED2