Dialog teologic XII/23 (2009), 232 p., 17x24, 9 RON.

Acest număr al revistei Dialog teologic continuă răspunsul din numărul trecut la provocările pe care le înfruntă şcoala catolică din zilele noastre, şcoala catolică de toate gradele, de la Grădiniţă până la Universitate, şi propune soluţia pregătirii serioase a formatorilor, oferind articole semnate de câţiva preoţi ai Diecezei de Iaşi cu studii de specializare la diferite Universităţi Pontificale din Roma (Italia). Şi pe această cale le adresăm mulţumiri, pentru că au binevoit să prezinte în rezumat tezele lor de masterat (I. Iacob, R. Felix, Şt. Lupu, E. Soare) sau doctorat (I. Enăşoae, A. Hîrja) în cadrul Conferinţelor Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi de-a lungul anului academic 2008-2009.

Reluăm aici descrierea legăturii dintre profesori şi şcolile catolice de la Conciliul Vatican al II-lea potrivit „Declaraţiei despre educaţia creştină” (Gravissimum educationis):

Profesorii să nu uite, însă, că în primul rând de ei depinde ca şcoala catolică să-şi poată realiza scopurile şi iniţiativele. Aşadar, ei trebuie să fie pregătiţi cu deosebită grijă pentru a poseda ştiinţa, atât profană cât şi religioasă, atestată prin diplome cuvenite, şi pentru a fi înzestraţi cu o măiestrie pedagogică la nivelul progresului actual. Legaţi între ei şi cu elevii lor prin iubire şi pătrunşi de spirit apostolic, să dea mărturie, atât prin viaţă cât şi prin învăţătură, pentru unicul Învăţător, Cristos. Să colaboreze în primul rând cu părinţii; împreună cu ei să ţină seama, în întreaga educaţie, de deosebirea dintre sexe şi de scopul atribuit de Providenţa divină fiecărui sex în familie şi în societate. Să depună eforturi pentru a stimula activitatea personală a elevilor şi să continue să-i sprijine cu sfatul şi cu prietenia şi după terminarea studiilor, întemeind chiar asociaţii speciale pătrunse de adevăratul spirit al Bisericii. Conciliul declară că slujirea îndeplinită de profesori este un apostolat autentic, deosebit de adecvat şi necesar şi în vremurile noastre şi, în acelaşi timp, este un adevărat serviciu adus societăţii (GE 8).

Editorial 

Wilhelm Dancă

Educaţia ca armonie între credinţă şi cultură, astăzi 

Credinţa şi raţiunea sunt cele două aripi cu ajutorul cărora sufletul se înalţă spre cunoaşterea lui Dumnezeu. Extrapolând această maximă magisterială, pr. Wilhelm Dancă prezintă în „Editorialul” noului număr din Dialog teologic implicaţiile ei directe în domeniul culturii şi al educaţiei în şcoala catolică. După o expunere succintă a statisticilor referitoare la situaţia şcolilor catolice din Europa şi din România, autorul prezintă „luminile şi umbrele” ce se întrezăresc în spatele acestor cifre, pentru a reliefa apoi caracteristicile fundamentale ce constituie sau decurg din identitatea de „şcoală catolică”. Astfel, răspunzând exigenţelor unui umanism integral, şcoala catolică şi comunitatea didactică, în special, trebuie să aibă în centrul atenţiei persoana umană, căreia să-i poată oferi o înţelepciune pătrunzătoare şi o corectă perspectivă asupra vieţii, fără a face discriminare socială sau economică între diferitele categorii de elevi. În finalul articolului, autorul îşi exprimă convingerea că îndeplinirea acestor cerinţe depinde mai ales de episcopul locului, cel ce alege membrii comunităţii profesorale. 

COMUNICĂRI 

Iosif Enăşoae

Suferinţa umană în lumina învăţăturii Papei Ioan Paul al II-lea 

Realitatea existenţială a suferinţei umane suscită o continuă şi dramatică întrebare: „De ce?”, care, ca un fir roşu, străbate itinerarul multimilenar al istoriei umanităţii. Papa Ioan Paul al II-lea, în Scrisoarea apostolică Salvifici doloris, încearcă să dea un răspuns satisfăcător acestei întrebări chinuitoare, deplasând totuşi centrul de interes dinspre cauzativul „de ce” spre termenul final „pentru ce?”. Articolul pr. Iosif Enăşoae îşi propune să expună această învăţătură a Papei Ioan Paul al II-lea despre suferinţa umană urmând o metodologie a apropierii, dinspre o tratare generală către una specifică: suferinţa umană – realitate existenţială, suferinţa – realitate evidentă, universală, compactă şi profund umană; în faţa acestei panorame a durerii şi ca un salt religios ce permite depăşirea ei, autorul arată poziţia lui Cristos, „Maestru al suferinţei”. Doar datorită pătimirii mântuitoare a lui Cristos şi învierii sale glorioase, suferinţa umană reprezintă acum calea creştină spre împlinire, puntea dintre „slăbiciunea omului” şi „puterea lui Dumnezeu”. Această dualitate în unitate descrie sensul misterios al suferinţei ce trimite la taina lui Cristos, în care se luminează enigma durerii şi a morţii. 

Alois Hîrja

„Religia” în şcoală: o perspectivă hermeneutică 

Posibilitatea studierii religiei în şcoala statală reprezintă o cucerire a luptei pentru libertate şi a revoluţiei anticomuniste, dar şi o exigenţă intrinsecă a procesului educativ. Însă, deoarece astăzi, la douăzeci de ani de la această revoluţie, paradoxal, predarea religiei în şcoli întâlneşte critici acerbe şi ostilităţi, pr. Alois Hîrja îşi propune în articolul de faţă ca, folosindu-se de postulatele „noii hermeneutici”, mai ales de cele ale lui H.G. Gadamer, să evidenţieze rolul de neînlocuit al religiei în curriculum-ul de studii ales pentru şcolile din România. În acest demers, autorul expune pe larg argumentele ce justifică predarea religiei, identitatea ei ca disciplină de studiu, exigenţele pedagogice ridicate de o astfel de materie, dar şi utilitatea ei în formarea integrală a elevului. Toate aceste aspecte sunt privite din prisma interpretărilor propuse de „noua hermeneutică”, având în vedere cerinţele unui umanism integral, ce are în centru nu atât aspectul epistemologic, cât mai ales pe cel antropologic: non scholae, sed vitae discimus. 

Iosif Iacob

Credinţa în sacramentul Căsătoriei 

Unirea matrimonială dintre bărbat şi femeie este înrădăcinată în evenimentul creaţiei şi îşi dobândeşte caracterul sacru din unirea dintre Cristos şi Biserica sa. Însă, pentru că astăzi acest caracter religios sacru este deseori ignorat sau negat, pr. Iosif Iacob doreşte ca, prin analiza documentelor magisteriale, începând cu cele ale Conciliului al II-lea din Vatican până la Codul de drept canonic, să prezinte învăţătura Biserici despre legătura sacră a căsătoriei precum şi determinările canonice aferente acestei învăţături. În această cercetare teologico-canonică, autorul aprofundează îndeosebi teologia documentului Comisiei Teologice Internaţionale în legătură  cu acest subiect, precum şi aspectele teologice din Exortaţia apostolică Familiaris consortio a lui Ioan Paul al II-lea, pentru a le arăta apoi rezonanţele în legislaţia bisericească din Codul de drept canonic din 1983. În concluzia acestor consideraţii, autorul reafirmă rolul fundamental al credinţei în pregătirea viitorilor miri şi în viaţa lor ca soţ şi soţie. 

Roca Felix

Pastoraţia tinerilor şi orientarea vocaţională 

Trăim într-o perioadă în care, la nivel eclezial, este foarte prezentă atenţia faţă de tema pastoraţiei tinerilor şi a orientării lor vocaţionale. Încadrându-se în acest context favorabil, articolul de faţă, în încercarea de a evidenţia necesitatea unei orientări vocaţionale a pastoraţiei tinerilor, trece în revistă documentele magisteriului ce fac referinţă la acest aspect, subliniind în acelaşi timp faptul că tinerii, după modelul promovat în aceste documente, trebuie priviţi în lumina speranţei şi a viitorului, ca  resurse şi nu ca probleme. Doar având o astfel de perspectivă, se poate realiza o corectă pastoraţie a tinerilor, capabilă să-i salveze de mirajul tentaţiilor contemporane. 

Ştefan Lupu

Chiesa Madre. Ecclesiologia di Henri de Lubac nelle opere „Cattolicismo. Aspetti sociali del dogma” e „Meditazione sulla Chiesa”. (II) 

Articolul de faţă completează consideraţiile pe care pr. Ştefan Lupu le-a făcut asupra ecleziologiei lui Henri de Lubac din operele programatice Cattolicismo. Aspetti sociali del dogma şi Meditazione sulla Chiesa, în numărul anterior al revistei Dialog teologic. În continuarea acestor idei, autorul prezintă viziunea teologului francez asupra raportului pe care Biserica trebuie să-l stabilească cu lumea. În acest demers, Biserica este privită ca „Mamă a unităţii şi a vieţii”, întrucât ea este sacramentul comuniunii oamenilor cu Dumnezeu şi mijlocitoare a vieţii divine. În cea de-a doua parte a articolului, atenţia ne este dirijată spre finalitatea Bisericii şi a raportului acesteia cu Împărăţia lui Dumnezeu, pentru ca, în final, să fie prezentat modelul Maicii Domnului ca icoană şi figură a maternităţii şi a sponzalităţii Bisericii. Această ecleziologie are o influenţă considerabilă asupra teologiei timpului de faţă datorită recunoaşterii pe care a primit-o prin Conciliul al II-lea din Vatican şi a clarităţii răspunsurilor pe care ea le dă provocărilor contemporane. 

Eduard Soare

L’analisi testuale ed estetico-modale delle antifone „hodie” dell’Ufficio Divino 

În studiului de faţă, care se află în continuarea textului prezentat în numărul precedent al revistei Dialog teologic, pr. Eduard Soare are în vedere analiza repertoriului antifonelor „hodie”. Sunt analizate aici formele textuale cu variantele lor în diferitele tradiţii liturgice şi formele melodice ale aceloraşi antifone. În fine, sunt oferite câteva restituiri melodice realizate după manuscrise, cu analiza izvoarelor. Studiul paleografic demonstrează importanţa tradiţiei orale, dar şi încercările de a fixa pe pergament execuţia vocală a acestui repertoriu, evoluţia scriiturii gregoriene şi necesitatea de a înţelege şi transcrie în note pătratice neumele din manuscrise. Un studiu comparativ al antifonelor şi analiza lor estetico-modală oferă cadrul complet al acestui repertoriu de antifone, specific marilor sărbători ale anului liturgic. 

RECENZII