Conferinta de presa pentru prezentarea Zilei Mondiale a Bolnavului

Vineri, în Aula Ioan Paul al II-lea din Sala de Presă a Sfântului Scaun, a avut loc o Conferinţă de presă cu ocazia aniversării a 25 de ani de la întemeierea Consiliului Pontifical pentru Lucrătorii Sanitari (pentru Pastoraţia Sănătăţii) şi a celei de-a XVIII-a Zile Mondiale a Bolnavului.

Prezentăm în continuare intervenţia E.S. Mons. Zygmunt Zimowski, Preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Lucrătorii Sanitari, tradusă de pr. dr. Mihai Pătraşcu. 

* * * 

Este pentru mine o onoare şi o plăcere să fiu aici, astăzi, ca să anunţ personal celebrările ocazionate de aniversarea a 25 de ani de la întemeierea Consiliului nostru Pontifical pentru Lucrătorii Sanitari (pentru Pastoraţia Sănătăţii) şi de cea de-a XVIII-a Zi Mondiale a Bolnavului, care vor avea loc la Roma şi în Cetatea Vaticanului între 9-11 februarie. Tema lor conducătoare este „Biserica în slujba iubirii faţă de cei suferinzi”, titlul Mesajului dedicat de Sanctitatea Sa Papa Benedict al XVI-lea tocmai evenimentelor de săptămâna viitoare. 

O serie de celebrări cu adevărat foarte bogată şi care, în afară de Liturgia euharistică, pe care Sanctitatea Sa Papa Benedict al XVI-lea o va prezida la 11 februarie în „Sfântul Petru”, va fi ilustrată imediat de Secretarul nostru, E.S. Mons. José L. Redrado O.H., şi de Preşedintele lui UNITALSI, dr. Antonio Diella. 

Oricum doresc să anticipez înainte de toate desfăşurarea unui Simpozion internaţional de două zile, dedicat Scrisorii apostolice „Salvifici doloris” şi Motu-lui propriu „Dolentium hominum”, cu care Slujitorul lui Dumnezeu Papa Ioan Paul al II-lea a instituit, în urmă cu 25 de ani, Consiliul Pontifical pentru Lucrătorii Sanitari. Actualmente sunt înscrise 540 de persoane, provenind din 35 de ţări, printre care: Canada, Slovenia, SUA, Belgia, Ucraina, Spania, Polonia, Franţa, Marea Britanie, Ghana şi Italia. E vorba de lucrători sanitari, capelani, medici şi infirmieri, reprezentaţi ai asociaţiilor şi organismelor cu caracter instituţional sau de voluntariat şi din câţiva bolnavi în stare să ia parte. Va mai fi, de asemenea, o expoziţie de pictură şi un concert de muzică clasică. 

Joi 11 februarie, comemorarea liturgică a Sfintei Fecioare Maria de Lourdes şi a cele de-a XVIII-a Zi Mondiale a Bolnavului, vor sosi în Vatican rămăşiţele pământeşti ale sfintei Bernadeta Soubirous şi va avea loc o procesiune, realizată tot cu suportul logistic al UNITALSI, cu relicviarul şi statuia Sfintei Fecioare Maria de Lourdes care, după ce a parcurs Via della Conciliaziane, se va încheia în Piaţa Sfântul Petru. 

Întrând mai mult în specificul şi în esenţa acestor celebrări, dedicate lumii bolii şi a suferinţei şi îngrijirii persoanei umane în integralitatea ei, este oportun să amintesc că, în mesajul său din acest an, Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea se referă la Scrisoarea apostolică „Salvifici doloris” pentru a sublinia că sensul definitiv al suferinţei umane se revelează numai în lumina lui Isus Răscumpărătorul. „În misterul pătimirii, morţii şi învierii sale, suferinţa umană ia sens şi plinătate de lumină”, afirmă Sanctitatea Sa Papa Benedict al XVI-lea. Apoi, citând „Salvifici doloris”, aminteşte că însăşi suferinţa umană a ajuns la apogeul său în pătimirea Domnului, şi astfel, „a intrat într-o dimensiune complet nouă şi într-o nouă ordine: a fost legate de iubire…” (nr. 18). 

Continuând în manieră extrem de sintetică, dată fiind profunzimea şi vastitatea tematicilor tratate, putem deci să facem legătura cu „Redemptor hominis”, şi astfel, să fim conştienţi că slujirea eclezială a iubirii se întemeiază pe lucrarea lui Isus Răscumpărătorul şi-şi are o realizare a sa în „completarea a ceea ce lipseşte suferinţelor lui Cristos, în favoarea trupului său, care este Biserica”, aşa cum explică „Salvifici doloris”. 

Şi de fapt, chiar în existenţa sa „tânără”, acest continuum se regăseşte şi în Dicasterul care sărbătoreşte 25 de ani de la înfiinţarea sa şi, în acelaşi timp, a XVIII-a Zi Mondială a Bolnavului. „O coincidenţă fericită” care, a subliniat Sfântul Părinte în mesaj, constituie un ulterior motiv „pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru drumul parcurs până acum în sectorul pastoraţiei sănătăţii. Doresc din inimă ca această sărbătoare să devină ocazie pentru un elan apostolic mai generos în slujba bolnavilor şi a celor care se îngrijesc de ei”. 

Cuvinte care sunt pentru noi, pentru toţi cei care se ocupă de pastoraţie şi pentru lucrătorii, profesionali şi/sau voluntari, angajaţi în domeniul sanitar, o consolidare pe calea slujirii iubirii pe care Biserica o aduce pentru cei bolnavi şi suferinzi. 

Pentru că pastoraţia sănătăţii, atenţia faţă de integralitatea persoanei, este necesară medicinii, nu numai pentru a da bazele angajărilor etice şi morale, ci şi pentru a susţine atitudinile şi practica lucrătorilor sanitari pentru o adecvată asistenţă, în timp, a celui care este în durerea bolii. 

De altfel, nu întotdeauna este posibil să aduci vindecarea fizică aşa cum, uneori, singura prezenţă, apropiere, faptul de a te face aproape, este în sine un sprijin, un ajutor dat persoanei suferinde. Un exemplu sunt cei trei prieteni ai lui Iob care au mers pentru a-şi exprima solidaritatea lor. „Apoi s-au aşezat lângă el pe pământ, timp de şapte zile şi şapte nopţi şi nici unul nu i s-a adresat, pentru că vedeau că durerea lui era mare” (Iob 2,13). 

O „acţiune umanitară şi spirituală a comunităţii ecleziale faţă de cei bolnavi şi suferinzi” care, aşa cum continuă Sfântul Părinte în Mesaj, „în decursul secolelor a fost exprimată în multiple forme şi structuri sanitare chiar cu caracter instituţional. Aş vrea să amintesc aici cele gestionate direct de dieceze şi cele născute din generozitatea diferitelor institute călugăreşti. E vorba de un «patrimoniu» preţios care răspunde la faptul că «iubirea are nevoie de organizare ca fundament pentru o slujire comunitară ordonată» (Enciclica Deus caritas est, 20)”. 

Aşa este „grija eclezială faţă de lumea sănătăţii” care a dus în urmă cu 25 de ani la „crearea Consiliului Pontifical pentru Lucrătorii Sanitari”. 

Un dicaster pus sub conducerea, mai întâi, a Eminenţei Sale Cardinalul Fiorenzo Angelini, primul său Preşedinte, şi apoi, până anul trecut, sub cea a succesorului său, Cardinalul Javier Lozano Barragán. O angajare articulată, cea a Dicasterului şi categoric vastă, atât spiritual cât şi „geografic”. Având în centru pe Cristos şi Biserica, se ocupă de persoana umană în integralitatea ei, de coordonarea celor peste 117 mii de Centre sanitare catolice active în lume, de sprijinul şi/sau al formării tuturor agenţilor pastorali – şi aici aş vrea să amintesc înainte de toate, luând în considerare şi Anul Sfintei Preoţii care este în desfăşurare, pe capelani – care sunt angajaţi cu bolnavii – şi pe toţi lucrătorii, profesionişti sau voluntari, care vor să integreze propriile capacităţi profesionale în domeniul medical cu mandatul specific al Botezului şi în respectarea omului creat după imaginea lui Dumnezeu. Apoi sunt iniţiativele publice legate de Dicaster, sau organizate direct de el, care au devenit nişte întâlniri aş spune „tradiţionale”. Una pentru toate, Conferinţa internaţională care de regulă are loc în luna noiembrie şi care, anul acesta, va ajunge şi ea la a 25-a ediţie. O întâlnire care cheamă personalităţile din Biserică şi pe cele din cercetare, aprofundând tematici şi examinând punctele de vedere ale celorlalte confesiuni religioase principale. 

De asemenea, e important să revenim la rolul central al preotului, al capelanului, luând în considerare tot Anul Sfintei Preoţii aflat în desfăşurare. 

„Gândul meu se îndreaptă îndeosebi spre voi, dragi preoţi, slujitori ai bolnavilor, semn şi instrument al compasiunii lui Cristos, care trebuie să ajungă la fiecare om marcat de suferinţă”, continuă Sfântul Părinte în mesajul său. „Vă invit, dragi preoţi, să nu încetaţi să le daţi îngrijire şi alinare. Timpul petrecut lângă cel care este în încercare se revelează rodnic în har pentru toate celelalte dimensiuni ale pastoraţiei”. 

Iată cum Anul Sfintei Preoţii este arătat nu numai în aspectul său de realizare a Zilei Mondiale a Bolnavului, ci şi ca indicaţie pentru a interpreta corect misterul şi valoarea suferinţei. 

O angajare grea, cea sacerdotală, chiar considerând numai obligaţia celor consacraţi de a profunda în ei înşişi promptitudinea respectării eroice a tuturor exigenţelor mesajului evanghelic chiar şi cele care, în viaţa cotidiană, se arată adesea foarte dificile, pentru că sunt legate de mesajul suferinţei. 

Şi pentru aceasta, Sanctitatea Sa Papa Benedict al XVI-lea, în mesajul său, se adresează şi bolnavilor ca să se roage cu căldură – cu cuvintele şi cu faptele – pentru toţi preoţii. „Mă adresez vouă, iubiţi bolnavi, şi vă cer să vă rugaţi şi să oferiţi suferinţele voastre pentru preoţi, pentru ca să se poată menţine fideli faţă de vocaţia lor şi slujirea lor să fie bogată în roade spirituale, în folosul întregii Biserici”. 

Pe de altă parte, persoana bolnavă, suferindă, este punctul focal al angajării în domeniul sanitar. O îngrijire, sau chiar şi numai apropierea, prezenţa, sunt solicitate şi promovate de Biserica prin intermediul Zilei Mondiale a Bolnavului, pe care Slujitorul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea a voit-o să fie legată de comemorarea liturgică a Sfintei Fecioare Maria de Lourdes şi care a fost celebrată, pentru prima dată, chiar în locurile în care sfânta Bernadeta a văzut-o pe Sfânta Fecioară Maria şi la indicaţia ei a săpat, făcând să apară izvorul miraculos. 

Ediţiile Zilei Mondiale a Bolnavului care au urmat au fost celebrate pe diferite continente în ţări mai avansate din punct de vedere tehnologic, cum a fost în capitala SUA, la Washington D.C., în 2003, dar şi în cele dezavantajate din punct de vedere economic, de exemplu, în Camerun, la Yaoundé în 2005.