La 19 martie în Spania celebrarea Zilei seminarului

Chemaţi să fie slujitori ai cuvântului, ai liturgiei şi ai comunităţii: aceasta este tripla angajare adresată viitorilor preoţi cu ocazia Zilei seminarului 2010, care va fi celebrată în Spania la 19 martie. Tema aleasă pentru ediţia din acest an este „Preotul, martor al milostivirii lui Dumnezeu”.

Milostivirea, trăită şi mărturisită de preot, se subliniază, „este centrată pe dimensiunea primară şi esenţială a vocaţiei sale concrete: relaţia cu Dumnezeu păstor milostiv”. Această relaţie, se specifică, „trebuie să crească treptat în timpul parcursului de formare în seminar”. Formarea seminariştilor şi a preoţilor, se adaugă, „cere aptitudini personale şi spirituale coerente cu funcţiile slujirii lor”. De aceea, seminarul „constituie locul unic şi cel mai potrivit pentru a-i forma pe candidaţi în virtuţile sacerdotale: credinţa, speranţa, caritatea pastorală, rugăciunea, celibatul, sărăcia, disponibilitatea la ascultare, formarea teologică, fraternitatea preoţească şi aptitudinile de milostivire”.

Intrând în miezul temei aleasă pentru ediţia din acest an, se mai evidenţiază: „Milostivirea este o modalitate a iubirii: este iubirea care se întâlneşte cu mizeria şi dificultăţile persoanei vecine. Atunci când iubirea se întâlneşte cu persoana care este lângă noi, se transformă în milostivire şi în preoţi milostivirea este o calitate a iubirii pastorale. Originea şi fundamentul unic se află deci în iubirea lui Dumnezeu faţă de aproapele, pentru că toate creaturile sunt rodul iubirii lui Dumnezeu”. Biserica, se aminteşte printre altele în mesajul publicat pentru această Zi, „a primit moştenirea şi mandatul pe care Domnul Isus l-a dat discipolilor săi de a proclama evanghelia sa întregii lumi”. Vestirea proclamată a Adevărului constituie vestea cea mai importantă pentru omenire: „în Cristos, în misterul pascal, s-a realizat reconcilierea cu lumea”.

Preoţii, continuă mesajul, „au primit de la Cristos funcţia de a vesti, a transmite, a celebra şi a mărturisi milostivirea lui Dumnezeu, realizată prin intermediul reconcilierii, şi această unică iertare se realizează pentru fiecare om de fiecare dată când este necesară”. În textul pregătit pentru această ocazie se aminteşte, printre altele, că dăruirea totală faţă de aproapele, predilecţia faţă de cei săraci şi faţă de persoanele suferinde, în general, colaborarea şi simţul comunitar, reprezintă înalte valori de referinţă pentru slujirea sacerdotală. Concepţia despre slujirea pastorală „ca exercitare a milostivirii” se manifestă, printre altele, prin anunţarea veştii bune, prin celebrarea sacramentelor, prin exercitarea slujirii carităţii şi prin promovarea păcii şi a reconcilierii şi trăind formarea permanentă ca fidelitate faţă de slujirea sacerdotală şi proces de convertire continuă. În mesajul adresat seminariştilor din Spania la 8 noiembrie 1982, cu ocazia călătoriei apostolice, slujitorul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea a scris: „Fidelitatea faţă de Biserică echivalează cu acceptarea ei, în toată întregimea ei carismatică şi instituţională, ca «mister» sau expresie a iubirii lui Dumnezeu, care captivează inima prietenilor lui Cristos. Biserica ascultă cuvântul în toată integritatea lui şi este fidelă în a-l dărui oamenilor în orice circumstanţă concretă. Şi preotul trebuie să ofere cu fidelitate cuvântul divin pe care, în prealabil, l-a primit şi l-a asimilat. Nu e vorba de o ideologie sau de o opinie personală, ci de cuvântul revelat de Dumnezeu, predicat de Biserică, celebrat în liturgie, asimilat în contemplaţie, trăit de sfinţi, aprofundat de învăţători. Deci, viitorul preot are nevoie de o solidă formare doctrinală în diferitele ramuri ale ştiinţei teologice şi filozofice”.

„Obiectivul – se evidenţiază în textul redactat pentru a celebra această Zi – este acela de a evidenţia că valoarea şi virtutea milostivirii constituie fundamentul necesar al formării sacerdotale: seminaristul, candidat la Preoţie, trebuie în primul rând să recunoască milostivirea pe care Dumnezeu a voit s-o ofere împreună cu darul vocaţiei, care trebuie trăită ca un compromis asumat în mod liber şi dorit cu ardoare, ca răspuns de viaţă”.

În acest context, „seminarul şi lucrarea comunitară a formatorilor vor face posibilă găsirea calităţilor prezente în omenitatea seminaristului, găsirea fundamentului real al vocaţiei lui pentru a ajunge la formarea sacerdotală”.

Dimensiunile sau ariile de formare pe care le oferă seminarul – se citeşte în document – „trebuie să fie integrate cu altele strâns legate: formarea umană, fundament pentru alegerea sacerdotală; posibilitatea unui itinerar de maturizare a personalităţii care să orienteze şi formarea păstorului; de asemenea, formarea spirituală, alimentată de sacramente, care favorizează relaţia viitorului preot cu Cristos”. De aceea, se adaugă, „seminarul trebuie să ofere o educaţie în virtuţi”. În sfârşit, este indispensabilă formarea intelectuală şi culturală, care are scopul „de a întări propria credinţă pentru a o vesti omului de astăzi”.

Pentru a realiza acest drum, se mai citeşte, „nu este îndeajuns capacitatea suficientă şi personală şi virtuţi umane esenţiale: cum ar fi creativitatea, raţiunea critică şi constructivă; inteligenţa practică şi sentimentul comun”.

Formarea pastorală se concretizează în tripla munus a învăţării, a sfinţirii şi a conducerii. Capacitatea candidaţilor care urmează să se confrunte cu viaţa sacerdotală, se citeşte în concluzia documentului, „se va dezvolta în multiplele relaţii umane, în Biserică şi în societate. Puncte de referinţă, pentru această alegere de viaţă, sunt experienţa milostivirii lui Dumnezeu în pastoraţia vocaţională şi permanenta căutare a Adevărului iubirii în sacramentul Pocăinţei şi al reconcilierii: aceste realităţi care au constituit fundamentul sacerdotal al vieţii sfântului Paroh de Ars”.

Conform datelor privitoare la anul 2007-2008, în seminariile mari din Spania erau prezenţi 1.381 de candidaţi la Preoţie, în timp ce elevii din seminariile mici erau 1.834.

(După L’Osservatore Romano, 7 martie 2010)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu