Urcând dinspre Păcurari dealul Copoului, între parcul cu acelaşi nume şi Direcţia apelor din Iaşi, veţi descoperi, străjuit de falnici brazi, Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif". Aici se pregătesc pentru primirea sfintei preoţii studenţii din dieceza de Iaşi şi din arhidieceza de Bucureşti. Alături de ei locuiesc în această casă părinţii profesori care se îngrijesc de formarea lor şi o comunitate a Slujitoarelor lui Isus, Marele Preot care desfăşoară diferite activităţi practice în comunitate.

Statuia Maici Domnului

Statuia Maicii Domnului din curtea Seminarului a fost adusă de Pr. Friedrich în 1956 de la Timişul de Sus. Ea a fost sculptată de Francisc, fratele episcopului martir Anton Durcovici şi are o deosebită valoare spirituală pentru Seminar întrucât este statuia în jurul căreia se adunau seminariştii în timpul celui de-al doilea război mondial pentru a implora ocrotirea Preacuratei. Aşezarea ei în faţa Seminarului semnifică prezenţa ei maternă care a însoţit această casă de-a lungul timpului.

Holul central

Edificiul în care Seminarul îşi desfăşoară acum activitatea a fost ridicat între anii 1978-2000, reprezintă opera arhitectului ieşean Gheorghe Hereş şi este alcătuit din 4 corpuri: unul central, în care se află capela, biblioteca, birourile, amfiteatrul şi camerele părinţilor profesori, două situate în lateral, unde sunt sălile de curs şi camerele studenţilor şi unul care le leagă pe acestea din urmă şi care cuprinde câteva săli destinate anumitor activităţi interne.

Lucrările de construcţie ale corpului central au fost finalizate în anul 1980. Evenimentul a fost marcat printr-o piatră comemorativă placată chiar la intrarea în clădire, ca mulţumire adusă Domnului şi tuturor celor ce s-au jertfit întru realizarea sa.

Înfiinţat de primul episcop al diecezei de Iaşi, Iosif Camilli, Seminarul îşi deschidea porţile la 29 septembrie 1886, ca urmare a decretului domnesc emis de Alexandru Ioan Cuza.

Erau admişi atunci în primul an şcolar 9 seminarişti (elevi). Seminarul a funcţionat la început în fosta clădire a şcolii populare de lângă episcopie şi a fost condus până în 1907 de către preoţii iezuiţi, primul rector fiind părintele Francisc Xaveriu Habeni.

La iniţiativa episcopului Dominic Jaquet, se va construi între anii 1901-1904, pe locul actualei clădiri a Institutului Teologic, un internat catolic în care se va muta la 18 iunie 1907 Seminarul diecezan. Cu excepţia unor întreruperi în perioada celor două războaie mondiale şi în cea comunistă, el a funcţionat, nu fără greutăţi, în locul în care se află şi astăzi.

De-a lungul timpului, Institutul Teologic a fost condus de 33 de rectori. Între aceştia se numără şi episcopul martir Anton Durcovici, rector în perioada 1944-1945 când, din cauza războiului, Institutul a fost mutat la Bucureşti în seminarul în fruntea căruia se afla deja din 1924. Până în 2002, au absolvit Seminarul 526 de preoţi, dintre care au fost consacraţi episcopi Robu Mihai, Pleşca Petru, Gherghel Petru, Robu Ioan, Percă Aurel şi Coşa Anton. Actualul rector al Institutului Teologic este Pr. dr. Wilhelm Dancă.

Încă de la înfiinţarea sa, seminarul a fost pus sub grija pastorală a sfântului Iosif, motiv pentru care în casă sunt mai multe statui sau icoane care-l reprezintă. Tabloul din holul central, aflat iniţial în fosta capelă a seminarului, a fost pictat în 1956 de către pictorul Negrescu din Bacău şi-l reprezintă pe sfântul Iosif care-l învaţă pe Isus tainele acestei lumi.

Cu ocazia terminării lucrărilor de construcţie a Seminarului, pictorul A. Lungu a pictat acest tablou care o reprezintă pe sfânta Tereza a Pruncului Isus, patroana secundară a Seminarului.

Fiecare rector al seminarului şi fiecare episcop al Diecezei de Iaşi este reprezentat grafic într-un tablou lucrat în creion de către pictorul Zancu Marcel, expus în parloire, camera unde sunt primiţi oaspeţii casei.